Jucătoarele Daria Kasatkina, Maria Şarapova şi Petra Kvitova s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului Madrid Open, potrivit news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rusoaica Daria Kasatkina, locul 15 WTA, a eliminat-o în optimi pe spaniola Garbine Muguruza, numărul 3 mondial, scor 6-2, 4-6, 6-3.

Ea o va întâlni pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 10 WTA, care a trecut în turul trei de Anett Kontaveit (Estonia, 29 WTA), scor 6-7 (4), 6-3, 6-3.

Rusoaica Maria Şarapova, numărul 52 mondial, a învins-o în optimi pe jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 22 WTA, scor 6-3, 6-4. În sferturi, Şarapova o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens (20 WTA), care a trecut de favorite 2, daneza Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-2.

Simona Halep (1,68 metri) s-a descurcat bine din punct de vedere tactic, diferența de forță si de 16 centimetri nevăzându-se în meciul câștigat miercuri împotriva Kristynei Pliskova (94 WTA, venită din calificări, 1,84 metri). După un prim set în care a defilat (6-1), Simona a avut nevoie de ajutorul adversarei la 4-4 (cehoaica a oferit practic cadou break-ul) pentru a ajunge să închidă manșa cu 6-4. Calificarea în sferturile turneului de la Madrid a venit după un meci care a durat o oră și 15 minute. Pentru un loc în semifinale, Halep se va duela cu sora Kristynei - Karolina. La "Caja Magica", Simona a ajuns la 15 victorii consecutive.