Simona Halep (1,68 metri) s-a descurcat bine din punct de vedere tactic, diferența de forță si de 16 centimetri nevăzându-se în meciul câștigat miercuri împotriva Kristynei Pliskova (94 WTA, venită din calificări, 1,84 metri). După un prim set în care a defilat (6-1), Simona a avut nevoie de ajutorul adversarei la 4-4 (cehoaica a oferit practic cadou break-ul) pentru a ajunge să închidă manșa cu 6-4. Calificarea în sferturile turneului de la Madrid a venit după un meci care a durat o oră și 15 minute. Pentru un loc în semifinale, Halep se va duela cu sora Kristynei - Karolina. La "Caja Magica", Simona a ajuns la 15 victorii consecutive.

Simona Halep, la MadridFoto: madrid-open.com

Ce a spus Simona după meciul de miercuri

"Simt că a fost un meci foarte bun, un meci dificil. Este mereu dificil să joc împotriva surorilor Pliskova, pentru că au un serviciu puternic, lovesc mingea foarte puternic, astfel că este o victorie foarte bună pentru mine. Nu contează cu cine voi juca în faza următoare, ştiu că va fi foarte dificil. Voi fi pregătită, mă voi concentra pe propriul joc şi vom vedea ce va fi" - Simona Halep.

S-ar putea să te intereseze și:

Caroline Wozniacki, învinsă fără drept de apel de Kiki Bertens la Madrid/ Starea de grație

Rezumatul partidei Halep vs Pliskova:

Statistica partidei Simona Halep vs Kristyna Pliskova:

Ași: 4-5

Puncte câștigate cu primul serviciu: 77%-67%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 71%-39%

Puncte de break salvate: 100%-57%

Puncte de break câștigate: 3/7 vs 0/5

Lovituri câștigătoare: 20-18

Erori neforțate: 13-32

Puncte câștigate cu prima lovitură la retur: 33%-23%

Game-uri de serviciu jucate: 9-8

Total puncte câștigate: 69-47

Durata meci: 1h 15 min.

  • Halep va primi 149.390 de euro şi 215 puncte WTA pentru calificarea în sferturile de la Madrid.
  • În următorul meci, Simona o va întâlni pe Karolina Pliskova (favorită 6). Cele două s-au duelat de-a lungul timpului de șapte ori, scorul fiind 6-1 pentru Halep.

Desfășurarea LiveText a partidei Simona Halep vs Kristyna Pliskova:

6:4 Halep serveste cu mingi noi...Dupa ce rateaza o minge cu forehandul, Kristyna isi lasa racheta pe zgura, fara insa sa o mai arunce (30-0). Trei mingi de meci, dupa un serviciu foarte bun al Simonei...Halep fructifica prima sansa de meci in stil de mare jucatoare. Partida de pe "Manolo Santana" a durat o ora si 15 minute...

5:4 Rezista bine in defensiva Simona, dar nu prinde terenul la un passing. La mingea urmatoare, Kristyna rateaza o scurta (15-15). Cadou binevenit pentru Simona. Halep alearga dupa fiecare minge, insa nu are castig de cauza (30-15). Inca un cadou la cehoaicei: 30-30. Ar putea fi un moment bun pentru Simona...Dubla greseala, iata cum apare mingea de break...A fost un game in care Kristyna a facut toate punctele...Dupa inca o eroare, Pliskova nu-si mai poate controla emotiile si da cu racheta de pamant...Are toate motivele (desi racheta, saraca, nu are nicio vina), a fost un game ingrozitor din partea ei...I-a pus pe tava break-ul Simonei...

4:4 Dubla greseala a Simonei - nu este tocmai inceputul de game pe care ti l-ai dori...Inghesuita de o minge pe mediana, Kristyna loveste "rau" cu reverul: aut mare (15-15). Se joaca fara garda in acest momente, am avut un raliu precum in box: pana la urma, a fost "numarata" Kristyna (30-15). Cehoaica a avut nevoie de cateva secunde de pauza dupa un schimb epuizant. Halep loveste mingea cu marginea rachetei, iar punctul ii revine adversarei: egalitate. Game greu pentru Simona...Halep ajunge tarziu la o minge, o loveste din "cadere", iar asa apare o sansa de break pentru adversara. Moment dificil pentru jucatoarea noastra. Halep este insa hotarata, intra in teren, iar dreapta inside-in aduce egalitatea...La un duel in cross, Pliskova pune prea multa forta, iar mingea nu prinde terenul: minge de game pentru Halep. Pliskova rateaza o ocazie importanta (trimite putin in aut), se face 4-4. Cate emotii pentru Simona in acest game de serviciu...

3:4 Din coltul terenului, Halep trimite putin in aut cu un backhand in lung de linie (15-0). Adusa la fileu cu o scurta, Halep este pasata de Kristyna: s-a incapatanat sa alerge si dupa aceasta minge, desi sansele erau reduse...La 40-0, Pliskova face o dubla greseala (este scorul cel mai potrivit pentru asa ceva). Simona primeste aplauze dupa un schimb in care a facut ce a vrut cu defensiva adversarei (40-30). Egalitate, dupa ce Pliskova a avut 40-0...Dintr-o pozitie nu tocmai confortabila, Kristyna trimite perfect un voleu de sub nivelul fileului (se vede ca joaca mult si la dublu). Desi a revenit de la 0-40, Halep pierde totusi game-ul, iar presiunea este acum pe umerii ei...Trebuie sa aiba mare grija la serviciu, setul a intrat in partea finala, iar orice break ar putea fi decisiv - mai ales la cum serveste cehoaica...

3:3 Kristyna rezista intr-un raliu lung, insa pana la urma pierde punctul. Oboseala incepe sa se vada pe chipul ambelor jucatoare...Pliskova loveste tarziu, nu se mai misca la fel (oricum nu excela la capitolul deplasare) si nu mai poate cadra loviturile (30-0). Simona accelereaza cu dreapta, schimba viteza, iar Pliskova nici nu mai pleaca dupa minge. Game scurt, lejer, se face 3-3

Acum este un dialog, nu mai este un monolog precum la cealalta vizita a antrenorului Kristynei. Vom vedea cat si cum vor conta aceste sfaturi pentru Pliskova

2:3 Superb: Halep mascheaza perfect o scurta, schimba priza in ultimul moment si castiga punctul. Destul cu "arta", vine un as al Kristynei care ne trezeste rapid (15-15). Backhand in lung de linie mult in aut: Simona pierde punctul (30-15). Aflata in dificultate, cehoaica incearca o scurta, senzatia este insa ca mai degraba a dorit sa scape de minge. S-au inversat rolurile: Pliskova o plimba pe Halep si castiga punctul intr-un mare fel...Nimic de facut pentru defensiva Simonei...Cehoaica isi castiga serviciul si cere din nou o "magie" din partea antrenorului

2:2 Dupa un prim punct castigat, Halep greseste cu un rever in cross (15-15). Ce retur reuseste Kristyna: a intuit unde va servi Simona (15-30). Halep nu-si gaseste ritmul la serviciu, insa din fericire primeste un cadou de la adversara (30-30). Dreapta inside-out "taie" terenul in doua, minge de game pentru Halep. Pe un retur scurt, Kristyna trimite perfect cu reverul: egalitate, Simona nu scapa de acest game. Primul serviciu ii da o mana de ajutor liderului mondial: inca o sansa de game. Simona strange pumnul, stie ca a supravietuit unui game dificil. Este 2-2, iar tatal Stere o aplauda pe Simona in picioare (pare din nou foarte emotionat)

Sa speram ca Simona nu va mai avea emotiile de la ultimul game de serviciu...

In tribune este vazuta si Nadia Comaneci (o prezenta de altfel obisnuita pe durata turneului de la Madrid de-a lungul anilor)

1:2 Dupa ce rateaza un voleu simplu (cu tot terenul liber), Halep da de nervi cu sutul in minge. Kristyna variaza perfect loviturile: slice, scurta, contre-pied: punct de mare rafinament...Continua insa cu un rever in aut (c-asa-i in tenis)...Cat de puternic serveste cehoaica, cum se duce mingea din contactul cu zgura...Simona "ramane" in game dupa o dreapta in lung de linie: 40-30. Timp de cateva lovituri s-a jucat badminton (ambele au trimis mingi foarte inalte - baloane), pana la urma Halep egaleaza (40-40). Nehotarata, Simona pleaca tarziu la o scurta si pierde punctul. As al Kristynei, se face 2-1 pentru jucatoarea din Cehia. A avut o sansa buna Simona in acest game sa incerce break-ul, insa a fost neinspirata in momentele importante. Nu-ti poti permite sa ai ezitari mai ales cand adversara serveste precum in circuitul ATP...

1:1 Un prim schimb mai lung care ii revine cehoaicei (eroare de pe mediana a Simonei). Inca o data, pe serviciul al doilea Kristyna trimite imparabil (0-30). Game slab al Simonei: inca o eroare de pe centrul terenului: 0-40. A parut usor prea relaxata Halep dupa ce a castigat lejer primul set...Gratie serviciului al doilea (mai apasat), Halep salveaza doua mingi de break (30-40). Ultima este insa de obicei cea mai dificila...Vom vedea. O salveaza si pe ultima, egalitate (pericolul insa nu a trecut). Smash in control al Simonei (nu era o lovitura usoara, din retragere), minge de game. Din nou egalitate, fileul a tinut cu Pliskova. Dubla greseala a Simonei: a treia minge de break pentru Pliskova. Marija Cicak spune aut peste arbitrul de linie si ii da punctul Simonei (nu sunt sigur ca este decizia corecta, insa nu mai conteaza pana la urma). As al Simonei, inca o minge de game pentru liderul mondial. Suna un telefon din tribune, Halep intarzie serviciul. Simona isi castiga cu mare dificultate serviciu, a fost un game in care a revenit de la 0-40. A fost stabila din punct de vedere psihic

0:1 Simona incearca o dreapta in lung de linie, insa mingea se opreste in plasa (15-0). Serviciu bun al cehoaicei (30-0). Game alb la Kristynei, nu a "muncit" deloc, a facut-o serviciul in locul ei

6:1 Halep continua sa serveasca foarte bine (la exterior, pe "par"). Pe al "doilea" este insa vulnerabila: Pliskova trimite decisiv cu forehandul in lung de linie (15-15). Inalta fiind, Kristyna nu indoaie suficient picioarele, iar reverul sau nu are cum sa intre in teren (mult in aut). Doua mingi de set pentru Simona dupa inca un serviciu foarte bun (40-15). Setul se incheie cu un as al Simonei (6-1). 3-13 procentajul erorilor nefortate in primul set

5:1 Cu cat schimbul se prelungeste, Kristyna nu are sanse de a se impune (0-15). Pana acum, Simona joaca foarte bine din punct de vedere tactic: trimite dintr-un colt in altul, nu ii da timp adversarei si o obliga sa returneze din deplasare (0-30). Serviciul ii da o gura de oxigen jucatoarei din Cehia (15-30). Vine insa si prima dubla a partidei: 15-40 (doua mingi de 5-1 pentru Halep). Retur cu putin noroc al Simonei (a lovit putin mingea si cu rama), se face 5-1

Kristyna il asculta cuminte pe antrenor (nu as putea sa va spun ce indicatii i-a dat) si revine parca mai linistita pe teren

4:1 Plimbata dintr-o parte in alta, Kristyna nu mai are forta necesara pentru a trimite mingea peste fileu: 15-0. Halep face pasul in teren dupa o scurta a adversarei si inchide punctul cu un rever in cross lung (30-0). Simona face un mic spagat, returneaza, iar apoi castiga punctul: 40-0 (ce defensiva are jucatoarea noastra). As al Simonei, desprinderea isi face loc pe "Manolo Santana" (4-1). Kristyna cere ajutorul antrenorului, iar cand ajunge pe banca da putin cu racheta, are o stare de nervozitate...

3:1 Dupa ce a pierdut un prim punct, Kristyna revine gratie serviciului (15-15) - este o arma foarte importanta pentru cehoaica. Ajutata de banda fileului (conducea oricum schimbul), Halep castiga punctul (15-30). Retur foarte lung al Simonei, iar Pliskova nu mai poate returna - doua mingi de break. Prima s-a evaporat gratie serviciului cehoaicei (30-40). As la exterior, ce plasament...Egalitate. Pliskova "ramane" intr-un game care parea aproape pierdut. Mai face un punct, avantaj pentru Kristyna. Pliskova forteaza cu o dreapta in lung de linie, dar rateaza tinta - egalitate. Cel mai lung game de pana acum. Sigura pe ea, Halep pune o scurta, iar apoi inchide punctul cu un voleu fara emotii - inca o minge de break (a treia). As al Kristynei, din nou egalitate. Serviciul o ajuta inca o data pe Kristyna (era foarte greu de returnat o asemenea lovitura). Dreapta inside-in din saritura a Simonei: egalitate. Este un game care ar putea fi foarte important in economia acestui prim set...Halep o pune la "colt" de adversara: este insa o agresivitate controlata (are o marja de eroare Simona). A patra minge de break. Si aceasta este ratata, iar Simona isi da o palma puternica peste picior...Ce sansa a ratat (era si serviciul doi al adversarei). A cincea sansa: rever in lung de linie de manual. Game-ul de 8 minute ii revine in cele din urma Simonei...Cata lupta a fost pana la acest break...

Inceput de meci dominat de echilibru, cele doua jucatoare isi fac jocul de regularitate gratie serviciului. Kristyna are un forehand foarte puternic, mingea este efectiv "plesnita" (se aude un zgomot plin de fiecare data)

2:1 Neinspirata la un contre pied, Halep este pasata de adversara (0-15). Revine insa cu un serviciu cu mult kick (15-15). As la teu, 30-15 pentru Halep. Usor ezitanta, Halep mai comite o eroare nefortata (30-30). Simona se apara incredibil (returneaza din extensie, cu spatele la teren) si castiga un punct foarte important (40-30). Kristyna nu are precizia Karolinei si trimite mult in afara terenului cu un rever. Game-ul ii apartine Simonei: 2-1 in favoarea ei in acest prim set

1:1 Un prim rever castigator al cehoaicei (in lung de linie, pe contre pied). Serviciu bun la exterior (s-a vazut efectul de stangace). As, primul al disputei, 40-0. Face si Simona primul punct, dupa o eroare a Kristynei (40-15). Simona isi face bine miscarea de picioare si trimite perfect cu o dreapta inside-out (40-30). De la 40-0 Simona revine si egaleaza (a trimis cu multa adancime cu reverul in cross). Halep rezista intr-un schimb dur, dar obosita fiind nu mai poate impinge in picioare si trimite in fileu. Kristyna isi face serviciul si egaleaza pe tabela, este 1-1

1:0 Un prim seviciu bun al Simonei (15-0). Kristyna incearca sa returneze rapid, insa intalneste doar fileul (30-0). Se ajunge rapid la 40-0, Pliskova nu pare intrata deocamdata in meci. Game fara emotii pentru Halep, castigat la zero

Partida va incepe cu Halep la serviciu, alegerea apartinandu-i sportivei din Cehia

Marija Cicak este arbitrul din scaun al disputei. Sunt 18 grade Celsius la Madrid in acest moment

Kristyna a castigat tragerea la sorti. Venita din calificari, Pliskova a disputat deja patru meciuri la competitia din Madrid

Cele doua jucatoare si-au facut deja aparitia pe "Manolo Santana"

Site-ul oficial al turneului WTA de la Roma a anuntat, miercuri, ca Serena Williams nu va participa la turneul din capitala Italiei. Fara turneu jucat pe zgura in acest an, ramane de vazut daca Serena va lua parte (sau nu) la Roland Garros (27 mai - 10 iunie), al doilea turneu de Grand Slam al anului

Simona Halep vs Kristyna Pliskova, la Indian Wells (2018), scor 6-4, 6-4:

Simona Halep vs Kristyna Pliskova, la Madrid (2017), scor 6-1, 6-2:

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Simona Halep, în optimi la Madrid (6-0, 6-3 cu Elise Mertens)/ Recital marca Halep

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Madrid.