​Simona Halep, locul 1 WTA, va juca direct în turul doi la turneul de la Stuttgart (23-29 aprilie), cu premii de 816.000 de dolari, ea urmând să o întâlnească pe câştigătoarea meciului Daria Kasatkina – Magdalena Rybarikova, transmite News.ro.

Simona HalepFoto: bnpparibasopen.com

Rusoaica Daria Kasatkina, locul 14 WTA, a jucat cu Halep de patru ori, meciuri în care românca s-a impus de trei ori: în 2016 la Miami, în 2017 la French Open şi la Beijing. În 2017, la Wuhan, câştigătoare a fost Kasatkina.

Sportiva slovacă Magdalena Rybarikova, numărul 18 mondial, a întâlnit-o pe Halep de cinci ori, scorul general fiind 3-2 pentru româncă. Ultima dată, cele două au fost adversare în 2017, în turul doi la Beijing, meci la care Rybarikova a abandonat.

La Stuttgart joacă în calificări Alexandra Cadanţu, locul 170 WTA. Românca a trecut în primul tur al calificărilor de americanca Bernarda Pera, locul 92 mondial, scor 6-4, 7-5, după o oră şi 49 de minute de joc.

În turul doi al calificărilor, Cadanţu va evolua împotriva Mariei Kostiuk, din Ucraina, locul 156 WTA.