Timea Bacsinszky, în lacrimi la conferința de presă - Elvețianca și-a amintit de bunici şi de copilăria petrecută la Satu Mare

de Diana Ene     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 aprilie 2018, 18:53 Sport | Tenis


Timea Bacsinszky
Foto: Facebook - Timea Bacsinszky
Jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky s-a arătat foarte emoţionată la conferinţa de presă de la finalul meciului pierdut în faţa Irinei Begu, în FedCup, ea plângând după ce a fost întrebată despre atmosfera din sală, scrie News.ro.

"Mi-a plăcut atmosfera enorm, iar la meciurile de FedCup am înţeles cât de important este ca publicul să-şi apere echipa favorită, iar asta mi se pare extraordinar", a spus Bacsinszky, după care a început să plângă şi a făcut şi o glumă: "Am încercat să pun atât de mult machiaj ca să mă vedeţi, şi uite ce se întâmplă".

Întrebată despre amintirile din copilărie, pe care a petrecut-o şi la Satu Mare, Timea Bacsinszky s-a arătat şi mai emoţionată şi a început să vorbească despre bunicii ei. "Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb şi unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva şi a spus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă. Pentru elveţieni a fost şocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte preţioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun şi îmi făceau duş cu apă dintr-o găleată. Bunicii mei au murit, dar şi acum mai ştiu de zacuscă de vinete şi de multe bunătăţi. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul şi le duc dorul".

În ceea ce priveşte meciul cu Begu, Timea Bacsinszky a spus că a fost dificil. "A fost greu în compania unei competiitoare cum e Irina Begu. Vom vedea care ne sunt posibilităţile după ce acum scorul este 2-0. Avem o echipă incredibilă, atmosfera este extraordinară, iar până acum nu am făcut parte din aşa ceva", a precizat ea.

Ce a spus Irina Begu

"Sunt foarte fericită, mă bucur că e 2-0. A fost un meci greu, emoţional, iar emoţiile au fost o presiune în plus. Domnul Segărceanu m-a ales şi îmi doream mult să câştig. Am avut o tactică bine stabilită şi m-am concentrat pe ce am avut de făcut, dar emoţional a fost foarte greu după ceremonie. Cea mai grea zi e prima, dar a trecut, iar a doua zi eşti mai relaxată", a spus Begu.

Referitor la faptul că Florin Segărceanu a preferat-o pe ea Soranei Cîrstea la simplu, Begu a afirmat că între ea şi colega sa nu a existat vreun conflict. "Cred că mai multe discuţii şi presiune a făcut presa. Domnul Segărceanu a considerat că am un joc mai variat şi ţin mingea mai mult în teren. Între noi nu a fost o ceartă. Poate e normal ca Sorana să fie supărată, dar dacă ţineţi minte, când am jucat cu Belgia eu eram numărul unu, iar Monica Niculescu a intrat în locul meu. Eu nu am fost supărată atunci", a explicat ea.

Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

În primul meci al zilei, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep - Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu - Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

Citește și:


Simona Halep, după victoria din FedCup: "Am suferit o contractură la picior în game-ul doi, dar o să mă recuperez şi o să joc mâine"







Citeste mai multe despre   





















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

8787 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version