Simona Halep, după victoria din FedCup: "Am suferit o contractură la picior în game-ul doi, dar o să mă recuperez şi o să joc mâine"

de Diana Ene     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 aprilie 2018, 17:40 Sport | Tenis


Simona Halep, la FedCup
Foto: Facebook/ Romania Fed Cup Team
Jucătoarea Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a învins-o pe Viktorija Golubic în primul meci al întâlnirii de FedCup România - Elveţia, că la scurt timp după startul partidei a suferit o contractură la picior, dar nu se pune problema să nu joace în a doua zi a confruntării de la Cluj-Napoca, transmite News.ro.

"Sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest prim meci. De fiecare dată e greu la FedCup, dar astăzi a fost ceva deosebit, o ceremonie deosebită. Am fost foarte impresionată şi contractată de emoţie şi am suferit o contractură la picior în game-ul doi. Dar o să mă recuperez şi o să joc mâine. Nu se pune problema să nu fiu mâine în teren. Vine din interior cât de mult îţi doreşti să termini un meci, dar astăzi nu a contat durerea. Toţi m-au ajutat astăzi să câştig, dar mai ales publicul", a spus Halep.

Sportiva a subliniat că pentru ea a fost de trei ori mai greu decât în finala de la Melbourne. "Am declarat şi pe teren, după meci, că a fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, din cauza emoţiilor. Când am emoţii nu pot să mănânc, am dureri şi arsuri la stomac, iar corpul meu e contractat".

Întrebată cu ce s-a deosebit acest meci pentru ea, Halep a răspuns: "Ceremonia a fost specială, a fost în premieră, dar m-a impresionat foarte mult că după ce am fost prezentată în echipă toată lumea a început să strige: 'Simona'. Faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat interesul să creeze coregrafia şi mi-au scandat numele şi au pus multă energie mă face să apreciez şi m-a emoţionat".

Simona Halep a menţionat că este foarte bună experienţa cu Florin Segărceanu pe bancă, acesta dându-le sportivelor linişte pe teren. De asemenea, Halep a spus că nu există tensiuni în echipă după ce Irina Begu a fost preferată Soranei Cîrstea pentru simplu. "Nu este nicio tensiune, s-a explicat foarte bine tactica acestei întâlniri şi totul e ok".

Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, în primul meci al întâlnirii România - Elveţia, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, care se desfăşoară la Cluj-Napoca.

Citește și:

FedCup România - Elveția 2-0: Simona Halep, victorie cu emoții în fața numărului 115 WTA (scor 6-3, 1-6, 6-1); Irina Begu, evoluție entuziasmantă cu Bacsinszky (scor 6-4, 6-1)




Citeste mai multe despre   

















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

662 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    De ce risti, Simona ? ;) (Duminică, 22 aprilie 2018, 12:42)

    Susufler0 [utilizator]

    Putea juca Sorana in locul tau !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version