Clasată mai bine în ierarhia WTA, Sorana Cirstea (34) se așteptă să fie titulară împotriva Elveției în confruntarea din FedCup. Florin Segărceanu (căpitanul nejucător) a ales-o însă pe Irina Begu (38), iar reacția Soranei a venit prompt: "Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme".

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus Sorana Cirstea

"Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la FedCup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România" - Sorana Cirstea.

Părerea Simonei Halep

"Nu știu cum o ia fiecare, dar Irina are un joc complet pe zgură. Așa a considerat domnul Segărceanu și cu siguranță s-a gândit la acest lucru. A analizat toate momentele din această săptămână și din acești ani. Sper să fie o decizie bună. Sper să câștigăm ambele meciuri de sâmbătă și mai vedem" - Simona Halep.

Cum motivează Florin Segărceanu decizia

"E un raționament din punct de vedere tactic. Acest teren e un pic mai bun pentru stilul de joc al Irinei. Nu ne gândim că vom câștiga primele 3 meciuri. Le abordăm cu aceeași atenție pe toate 5" - Florin Segărceanu.

FedCup: România vs Elveția - Simona Halep deschide "balul" cu Viktorija Golubic

Echipa României: Simona Halep (1 la simplu, 77 la dublu ), Sorana Cîrstea (34 la simplu, 153 la dublu), Irina Begu (38 la simplu, 25 la dublu) și Mihaela Buzărnescu (40 la simplu, 65 la dublu) au fost convocate de căpitanul nejucător Florin Segărceanu şi de antrenoarea Alina Tecşor.

Echipa Elveției: Timea Bacsinszky (46 la simplu, 136 la dublu), Viktorija Golubic (115 la simplu, 71 la dublu), Jil Teichmann (135 la simplu, 209 la dublu), Patty Schnyder (149 la simplu). În vârstă de 39 de ani, Schnyder revine după o pauză de şapte ani în echipa de Fed Cup a Elveţiei.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

România vs Elveția se va disputa în zilele de 21 și 22 aprilie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

Partidele vor putea fi urmărite în direct pe Digisport și Telekom Sport și LiveText pe HotNews.ro.