Ana Bogdan (90 WTA), cap de serie numărul 6, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA International de la Monterrey (Mexic), după o victorie clară în fața americancei Danielle Rose Collins (53 WTA), scor 6-2, 6-4. Pentru un loc în finală, Bogdan se va duela cu spaniola Garbine Muguruza (3 WTA), principala favorită a competiției.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt foarte fericită că am făcut un joc atât de frumos. Cu siguranţă, nu voi uita niciodată acest meci. Mă simt excelent, am intrat foarte motivată în meci, doar cu gândul la victorie şi sunt bucuroasă că m-am calificat. Cred că niciodată nu am reuşit atâţia aşi într-un singur meci. O felicit şi pe Danielle, pentru evoluţia ei spectaculoasă de la Miami şi Indian Wells, cred că împreună am făcut un meci care a plăcut publicului", a declarat Ana Bogdan.

Ana Bogdan a avut nevoie de o oră și 20 de minute pentru a o învinge pe Danielle Collins (24 de ani), jucătoare care traversează o perioadă foarte bună. Americanca a ajuns până în optimi la Indian Wells ("Premier Mandatory") și s-a oprit în semifinale la Miami ("Premier Mandatory").

Ana Bogdan se află la a treia calificare în semifinalele unui turneu WTA, după Florianopolis 2016 şi Bucureşti 2017.

Pentru calificarea în semifinale, Bogdan va fi răsplătită cu un cec în valoare de 11.300 de dolari și 110 puncte WTA.

În penultimul act, jucătoarea noastră va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să o întâlnească pe spaniola Garbine Muguruza (3 WTA), principala favorită, care a trecut de Ajla Tomljanovic (Australia, 96 WTA), scor 6-3, 6-0.

Va fi prima confruntare între Ana Bogdan și Garbine Muguruza. Patida se va disputa sâmbătă (7 aprilie), după ora 23:30.

Statistica meciului Collins vs Bogdan:

Ași: 8-12

Duble greșeli: 2-0

Lovituri câștigătoare: 20-30

Erori neforțate: 11-7

Puncte câștigate cu primul serviciu: 70% (21/30) - 79% (31/39)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 46% (11/24) - 53% (10/19)

Puncte de break salvate: 25% (1/4) - 100% (4/4)

Puncte de break câștigate: 0% (0/4) - 75% (3/4)

Total puncte câștigate: 44% (49/112) - 56% (63/112)

Durata partidei: 1h 20 min.

Rezultatele înregistrate în sferturi:

Garbine Muguruza (ESP/N.1) - Ajla Tomljanovic (AUS/N.8) 6-3, 6-0

Ana Bogdan (ROU/N.6) - Danielle Collins (USA) 6-2, 6-4

Timea Babos (HUN/N.4) - Monica Puig (PUR/N.5) 6-4, 6-2

Sachia Vickery (USA/N.7) - Magdalena Rybarikova (SVK/N.2) 6-0, 6-3

Program semifinale:

Timea Babos vs Sachia Vickery

Garbine Muguruza vs Ana Bogdan

Turneul de la Monterrey (Mexic) este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari și face parte din categoria "International". Se dispută în perioada 2-8 aprilie 2018. Directorul turneului este Hernan Garza Echavarria, iar disputele au loc pe hard. La startul întrecerii (pe tabloul principal) au fost 32 jucătoare. Ultima campioană este Anastasia Pavlyuchenkova (n.r. în 2017). Competiția este transmisă în România de Digisport.

Rezumatul meciului Danielle Collins vs Ana Bogdan:

Rezumatul meciului Garbine Muguruza vs Ajla Tomljanovic: