Absent din circuit de la Australian Open (din cauza unei accidentări), Rafael Nadal a revenit pe teren cu ocazia sfertului dintre Spania si Germania din Cupa Davis. Deși a evoluat pe suprafața favorită (zgură), ibericul nu a impresionat împotriva lui Philipp Kohlschreiber (34 ATP), lipsa meciurilor oficiale văzându-se chiar și în cazul său. Rafa s-a prezentat bine din punct de vedere fizic, însă a avut lacune mari la serviciu (8 duble greșeli) si a comis un număr important de erori neforțate (47). Nadal a câștigat in trei seturi confruntarea (6-2, 6-2, 6-3), însă mai are de făcut unele reglaje până la a reveni la forma pe care a arătat-o anul trecut pe zgură.

Rafael NadalFoto: daviscup.com

Deși scorul arată o superioritate evidentă a lui Rafa, în realitate meciul a fost unul echilibrat, de mare luptă. Pe arena Plaza de Toros din Valencia, Philipp și-a vândut scump pielea, ajutat însă uneori si de erorile neforțate ale liderului mondial.

Nadal a arătat multe lucruri bune la primul meci disputat după abandonul de la Australian Open (defensivă sigură, passing-uri de calitate), însă și multe momente mai puțin inspirate. A comis destule erori (chiar și cu dreapta) și a arătat cât de greu este să revii în circuit la un nivel bun după o absență mai îndelungată.

Sigur, a fost doar prima partidă de la revenire, iar victoriile aduc victorii. A fost un succes obținut după două ore și 33 de minute. Nadal și-a trecut în palmares a 15-a victorie împotriva lui Kohlschreiber (germanul are una singură).

Cifrele lui Nadal la primul meci pe zgură din acest sezon:

Ași: 3

Duble greșeli: 8

Puncte câștigate cu primul serviciu: 77%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 51%

Puncte de break câștigate: 7/18 (39%)

Total puncte câștigate: 107 (față de 76 ale adversarului)

Lovituri câștigătoare: 30 (28 cu forehand-ul, două cu backhand-ul)

Erori neforțate: 47

Puncte câștigate la fileu: 1/3 (33%).

În prima partidă, Alexander Zverev l-a învins pe David Ferrer, scor 6-4, 6-2, 6-2, iar după prima zi de meciuri Spania și Germania se află la egalitate (1-1).

Se va juca sâmbătă: Marc Lopez/Feliciano Lopez vs Tim Puetz/Jan-Lennard Struff.

Se vor juca duminică: Rafael Nadal vs Alexander Zverev și David Ferrer vs Philip Kohlschreiber.

Câştigătoarea se va duela în semifinale cu învingătoarea confruntării dintre Italia şi Franţa.

Rezumatul partidei Nadal vs Kohlschreiber: