Organizatorii turneului de la Madrid (de categorie ”Premier Mandatory” la WTA și ”Masters” la ATP) au prezentat o listă cu jucătorii care au confirmat deja participarea la competiția care va avea loc în perioada 4-13 mai 2018. Printre cei care au anunțat că vor juca se află Rafael Nadal și Simona Halep (ultimii câștigători ai întrecerii).

Simona Halep, castigatoare la MadridFoto: madrid-open.com

Nadal s-a impus la turneul de la Madrid în cinci rânduri, în timp ce Simona Halep este campioana ultimelor două ediții (2016 și 2017).

La întrecerea de pe tabloul masculin și-au anunțat prezența, printre alții, Novak Djokovic (câștigător în 2011 și 2016), Stan Wawrinka, Marin Cilic, Juan Martin del Potro, Grigor Dimitrov, Alexander Zverev, etc. Printre marii absenți se vor număra Roger Federer (nu va juca deloc în sezonul de zgură) și Andy Murray (este încă accidentat).

În ceea ce privește tabloul feminin de simplu, pe lângă Halep au mai confirmat prezența următoarele: Caroline Wozniacki, Garbine Muguruza, Serena Williams, Venus Williams, Victoria Azarenka, Petra Kvitova, Maria Sharapova, etc.

Premiile de pe cele doua tablouri de simplu vor fi egale: câte 6,2 milioane de euro. Va fi o creștere cu 14% a premiilor față de ediția din 2017, după cum au anunțat organizatorii.