Victoria Azarenka trăiește cele mai frumoase momente de la revenirea în tenis (după ce a fost implicată în lupta pentru custodia copilului său), jucătoarea din Belarus reușind calificarea în semifinalele turneului de la Miami. A fost o victorie în două seturi, scor 7-5, 6-3, obținută în fata Karoline Pliskova (Cehia - cap de serie numărul cinci).

Victoria AzarenkaFoto: miamiopen.com

Victoria conturată după o oră și 36 de minute îi garantează Victoriei revenirea in TOP 100 WTA.

Fost lider al ierarhiei WTA, Victoria a câștigat turneul de la Miami de trei ori în carieră: 2009, 2011 și 2016.

În semifinale, Vika o va întâlni pe Sloane Stephens (SUA - 12 WTA). Americanca se află într-o formă foarte bună la Miami (le-a eliminat până acum pe Ajla Tomljanovic, Monica Niculescu, Garbine Muguruza și Angelique Kerber).

Ultimele două sferturi:

Jelena Ostapenko (6) - Elina Svitolina (4)

Venus Williams (8) - Danielle Rose Collins (93 WTA).

Miami Open face parte din categoria "Premier Mandatory", se dispută pe hard outdoor, iar premiile totale sunt în valoare de $7.972.535. Directorii competiției sunt Adam Barrett & James Blake. Turneul se dispută in perioada 20-31 martie. Campioana en-titre a întrecerii este Johanna Konta. În Romania, competiția de la Miami poate fi urmărită in direct la Digi Sport.

Rezumatul partidei Azarenka vs Pliskova: