Sloane Stephens trăiește un turneu de vis la Miami, numarul 12 WTA reușind, marți, calificarea în semifinalele competiției ”Premier Mandatory”. ”Victimă” i-a fost Angelique Kerber (10 WTA). Cunoscută pentru defensiva impecabilă și pentru condiția fizică ireproșabilă, Angie a fost învinsă practic cu propriile arme de o adversară aflată pe val (6-1, 6-2).

Sloane StephensFoto: miamiopen.com

Angie Kerber a fost depășită categoric în primul set (6-1) tocmai cu armele grație cărora reușea să domine circuitul WTA în urma cu doi ani de zile: o defensivă ermetică (care le-a obligat pe adversare să trimită o minge în plus înapoi), o deplasare fantastică și multă stabilitate în game-urile de serviciu. Sloane a controlat cu autoritate primul set, cedând doar un singur game.

Al doilea set a fost echilibrat până la 2-2, moment din care americanca s-a desprins decisiv. A câștigat patru game-uri la rând și a obținut calificarea în penultimul act al turneului de la Miami. Partida a durat doar o oră și două minute (6-1, 6-2).

Unde s-a făcut diferența

În spatele unui serviciu solid, Sloane și-a putut face jocul (americanca a câștigat 78% din punctele jucate cu primul și 55% cu al doilea). A salvat toate mingile de break ale adversarei și a fost agresivă la retur: 52% din puncte i-au revenit.

Atunci când a fost dominată în schimburi de Angie, Sloane a fost incredibilă în defensivă, agățându-se efectiv de fiecare minge. Tactica a dat roade pas cu pas (precum picătura chinezească), neîncrederea facându-și loc in mintea lui Kerber.

Miami Open face parte din categoria "Premier Mandatory", se dispută pe hard outdoor, iar premiile totale sunt în valoare de $7.972.535. Directorii competiției sunt Adam Barrett & James Blake. Turneul se dispută in perioada 20-31 martie. Campioana en-titre a întrecerii este Johanna Konta. În Romania, competiția de la Miami poate fi urmărită in direct la Digi Sport.

Rezumatul partidei Stephens vs Kerber: