Monica Niculescu, locul 70 WTA, venită din calificări, a abandonat partida cu americanca Sloane Stephens, lcoul 12 WTA şi cap de serie numărul 13, la scorul de 6-7 (1), 6-3, 4-0, pentru câştigătoarea US Open, în turul al treilea al turneului de la Miami, informează News.ro.

Monica NiculescuFoto: shenzenopen.com

Niculescu a jucat foarte bine până după 3-3 în setul al doilea, dar o scădere în evoluţia ei i-a permis adversarei, care nici ea nu a făcut un meci rău, să egaleze la seturi. Din nefericire, o accidentarea la spate a împiedicat-o să-şi apere şansele în decisiv pe jucătoarea română, care a disputat trei meciuri în plus la Miami faţă de Stephens.

La 0-1 şi 0-3, românca a primit îngrijiri medicale, dar nu a mai putut rămâne pe teren decât un ghem, retrăgându-se după ceva mai mult de două ore şi jumătate de joc.

România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu. Doar la dublu, mai continuă competiţia Simona Halep şi Irina Begu, care au trecut în primul tur de cuplul Julia Goerges/Bethanie Mattek-Sands (Germania/SUA), scor 7-6 (3), 7-6 (6), şi vor juca, duminică, în optimi cu americanca Raquel Atawo şi germana Anna-Lena Groenefeld.