Australianul Nick Kyrgios, baiatul "rau" al circuitului ATP, a reactionat dupa gestul nervos al compatrioatei Daria Gavrilova la turneul de la Acapulco: "Daca faceam eu asta, as fi fost suspendat timp de 6 ani ". Extrem de furioasa dupa ce a pierdut un game pe propriul serviciu in setul al doilea al meciului cu Madison Brengle, Gavrilova a aruncat cu racheta spre fileu, iar aceasta a trecut razant pe langa un copil de mingi.

Nick KyrgiosFoto: ausopen.com

"Daca faceam eu asta, as fi fost suspendat timp de 6 ani si eram in fiecare ziar si la fiecare televiziune in urmatoarea luna", a scris Kyrgios, pe contul sau de Twitter.

Jucatoarea australiana a fost nervoasa pe toata durata meciului. A solicitat o pauza de vestiar intre al doilea si al treilea set, insa a intarziat nepermis de mult sa revina pe teren. Ulterior, Gavrilova a fost penalizata cu doua puncte.

In final, Daria Gavrilova (26 WTA) a trecut de Madison Brengle (SUA, 76 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-3, dupa doua ore si 21 de minute, si s-a calificat in optimile competitiei din Mexic. Cap de serie numarul 3, Gavrilova o va infrunta in runda urmatoare pe Renata Zarazua (Mexic, 253 WTA), beneficiara unui wild card.

Anul trecut, tot la Acapulco, Kyrgios a injurat un grup de fani ai adversarului lui, Dudi Sela. Inainte sa repuna mingea in joc, australianul a fost deranjat de fanii galagiosi si le-a adresat acestora injurii.

In 2016, Kyrgios a fost suspendat de ATP pentru opt saptamani, dupa comportamentul pe care l-a avut in timpul unui meci cu germanul Mischa Zverev, in turul al doilea al turneului Masters de la Shanghai. In primul set, la scorul de 3-1 pentru Zverev, australianul a servit extrem de moale, iar apoi a plecat spre banca de odihna, desi adversarul nu apucase inca sa returneze. Ulterior, australianul a acceptat sa mearga la psiholog pentru a i se reduce sanctiunea la trei saptamani.

Vezi aici gestul Dariei Gavrilova: