In varsta de 29 de ani, Mihaela Buzarnescu a izbutit prima victorie din cariera in fata unei jucatoare din Top 10 WTA. Aflata pe locul 43 mondial, Buzarnescu a invins-o fara drept de apel pe letona Jelena Ostapenko (locul 6 WTA si favorita numarul 6), scor 6-1, 6-3, asigurandu-si calificarea in optimile turneului de categorie "Premier 5" de la Doha.

HotNews.roFoto: Hotnews

Buzarnescu a avut o evolutie entuziasmanta in primul set, aproape de perfectiune, ducand-o pe letona in pragul disperarii. Jucatoarea noastra a condus cu 5-0, campioana de la Roland Garros a reusit un break, dar setul i-a revenit romancei, scor 6-1, dupa doar 27 de minute de joc.

In startul setului secund, Ostapenko a dat semne de revenire, conducand cu 2-0. Chiar si asa, jucatoarea noastra nu si-a pierdut concentrarea si a castigat trei game-uri consecutive, preluand conducerea (3-2). Letona si-a facut serviciul cu mari dificultati (a salvat doua mingi de break) si a restabilit egalitatea (3-3), insa Mihaela nu i-a mai dat apoi nicio sansa, castigand in final cu 6-1, 6-3, dupa o ora si 5 minute.

In faza urmatoare a competitiei, Buzarnescu o va infrunta pe germana Julia Goerges, locul 10 WTA si cap de serie numarul 9, care a dispus de Barbora Strycova (Cehia), cu 6-2, 3-6, 6-1. Singura intalnire dintre cele doua jucatoare dateaza din anul 2009: Goerges s-a impus in optimile turneului de la Bucuresti, scor 6-1, 6-2.

Pentru calificarea in optimi, Buzarnescu va primi un premiu in valoare de 33.750 de dolari si 105 puncte WTA. Incepand de luni, romanca se va afla printre primele 40 de jucatoare ale lumii.

Ce a spus Mihaela Buzarnescu

"Sunt foarte emotionata. Mi-am dorit sa trec cu bine peste acest meci, stiam ca este o jucatoare excelenta. Si mi-a iesit pana la urma", a spus jucatoarea in varsta de 29 de ani, imediat dupa meci.

Despre ascensiunea in clasamentul WTA

Buzarnescu se afla pe pozitia 540 WTA la inceputul anului trecut si in prezent ocupa locul 43, urcand nu mai putin de 497 de pozitii.

"Nu m-am gandit niciodata la lucrul acesta. Anul trecut, cand am inceput sa castig, m-am accidentat. Am avut aproape prietenii si familia. Mi-au spus ca trebuie sa cred in mine si asta am facut. Doar am jucat, nu am facut nimic altceva.

In mod normal nu iti vine sa crezi cand castigi 7 turnee ITF. Am luat fiecare meci in parte. Presiunea creste cand urci in clasament. Conteaza enorm ca cei din jurul tau sa se sustina", a precizat Mihaela Buzarnescu.

Rezumatul confruntarii dintre Buzarnescu si Ostapenko:

Statistica meciului Buzarnescu vs Ostapenko:

Asi: 4-2

Duble greseli: 2-4

Lovituri castigatoare: 16-14

Erori nefortate: 11-21

Puncte castigate cu primul serviciu: 62% (18/29) - 52% (17/33)

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 61% (11/18) - 16% (3/19)

Puncte de break salvate: 50% (2/4) - 40% (4/10)

Puncte de break castigate: 60% (6/10) - 50% (2/4)

Total puncte castigate: 62% (61/99) - 38% (38/99)

Durata partidei: 1h 5min.

Rezultatele inregistrate miercuri de sportivele din Romania:

Simona Halep - Ekaterina Makarova 6-3, 6-0

Sorana Cirstea - Elise Mertens 7-5, 6-4

Monica Niculescu - Magdalena Rybarikova 6-7 (6), 6-2, 3-0 (abandon Rybarikova)

Mihaela Buzarnescu - Jelena Ostapenko 6-1, 6-3

Qatar Total Open se disputa in perioada 12-18 februarie 2018. Face parte din categoria "Premier 5", are loc pe suprafata hard, iar premiile sunt in valoare totala de $3,173,000. Ultima castigatoare a competitiei este Karolina Pliskova (2017), iar la dublu Katarina Srebotnik /Abigail Spears.

Ultimele campioane de la Doha:

2017 Karolina Pliskova

2016 Carla Suarez Navarro

2015 Lucie Safarova

2014 Simona Halep

2013 Victoria Azarenka

2012 Victoria Azarenka

2011 Vera Zvonareva etc.