Problemele medicale sunt departe de a fi rezolvate pentru Novak Djokovic, fostul lider mondial suferind o noua interventie chirurgicala la cot, dupa cum a anuntat chiar jucatorul pe contul personal de Facebook. "Se pare ca sunt pe drumul cel bun pana la recuperarea completa", a precizat sarbul.

Novak DjokovicFoto: ausopen.com

Ajuns pe locul 13 in clasamentul ATP, "Nole" a avut probleme la cot in ultimele luni, acesta fiind nevoit sa stea departe de teren din luna iulie a anului trecut si pana la Australian Open (competitie unde a fost eliminat in optimi de Hyeon Chung).

Ce a spus Djokerul

"Va sunt dator cu cateva noutati in privinta recuperarii mele. M-am confruntat cu aceasta accidentare in ultimii doi ani si, in toata aceasta perioada, am vazut multi medici. Ca sa fiu sincer, au existat opinii diferite, diferite diagnostice, sugestii diferite... Nu mi-a fost usor sa aleg ceea ce trebuie sa fac.

Am luat o pauza de sase luni, in sezonul trecut, sperand ca voi reveni complet refacut, insa din pacate am simtit in continuare dureri. Chiar mi-a lipsit competitia, este in sangele meu si trebuia sa incerc la Australian Open" - Novak Djokovic, intr-o postare pe contul personal de Facebook.

"Oricum, am fost de acord, impreuna cu echipa mea, ca voi incerca metode diferite dupa ce termin in Australia si acum cateva zile am acceptat sa fac o mica interventie medicala la cot. Se pare ca sunt pe drumul cel bun pana la recuperarea completa. Este o calatorie destul de lunga, trebuie sa spun. Am invatat multe si pentru asta sunt recunoscator. Intotdeauna am avut grija de corpul meu si am cautat cele mai naturale metode de a ma vindeca, iar corpul meu m-a rasplatit cu cativa ani incredibili in circuit. Sunt super-pozitiv si incantat sa-mi continui recuperarea, pentru a ma putea intoarce in locul pe care il iubesc cel mai mult: pe teren", a conchis Nole.

Djokovic a castigat de-a lungul carierei 12 turnee de Grand Slam, aflandu-se pe locul patru intr-o ierarhie all-time, dupa Roger Federer (20), Rafael Nadal (16) si Pete Sampras (14).