Și în interiorul categoriilor mari în care le distribuim pe jucătoare (big-hitter, counterpuncher) sunt sub-categorii. Altfel, cum explicăm că împotriva unor jucătoare de atac precum Pliskova, Osaka sau Keys, Simona nu are probleme, iar împotriva altora (Sharapova, Ostapenko) nimic nu e garantat? Același lucru este valabil și contra jucătoarelor ca ea, de contraatac sau construcție: Radwanska, Strycova, Suarez-Navarro sunt descifrabile, pe când Kerber sau Wozniacki sunt nuci semnificativ mai tari. Lucrurile nu sunt atât de alb-negru, iar stilurile jucătoarelor trebuie desfăcute mai amănunțit în elemente componente pentru a le compara pe fiecare.
L'Equipe: "Simona Halep nu a avut nicio problema in a trece cu autoritate de Karolina Pliskova"
Bineînțeles, de la un punct încolo, diferența prea mare în scorul întâlnirilor directe este ea însăși un element care atârnă greu pe umerii celei aflate în dezavantaj. De la trei-patru înfrângeri consecutive încolo, mintea nu mai este atât de încrezătoare că poate inversa trendul, îndoielile s-au înfipt ferm deja în subconștient și trebuie un context favorabil (o serie anterioară de victorii mari, un meci important emoțional, o adversară mai slăbită) pentru a mai reduce din diferență. Karolina Pliskova (1-6 acum în h2h contra Simonei) nu a găsit niciunul din aceste elemente ajutătoare azi la Melbourne. (...)
După atâtea Slamuri urmărite, sunt ferm convinsă că acestea sunt ca nișe expediții de cucerire a unor piscuri din Himalaya. Necesită pregătire îndelungată, echipă foarte bună, planificare minuțioasă și dozare științifică a efortului. În prima parte, deși traseul e teoretic mai accesibil, pericolele pot fi neașteptate: o furtună bruscă, o avalanșă care-ți dă peste cap și la propriu și la figurat toată munca, sau o gheață care crapă sub picior. În tenis, acestea se traduc printr-o adversară neașteptat de bună sau, cum a pățit Simona, o accidentare în timpul meciului. Dacă scapi cu bine, pui tabăra și te reculegi, apoi profiți de vremea bună și avansezi o porțiune fără probleme: poți avea un respiro de un meci două în care adversarele nu reușesc să vină cu nimic nou, cum am avut cu Osaka și Pliskova. Apoi mai pui tabăra o dată și te uiți spre ultimul asalt, cel mai greu, care nu-și mai ascunde dificultatea și se uită impasibil în jos la tine.
Aici suntem noi acum.
0
2
