Fara sa dea neaparat senzatia ca a fortat in vreun moment, Simona Halep nu i-a dat nicio sansa lui Eugenie Bouchard (112 WTA), vremurile in care jucatoarea din Canada o invingea pe Simona la Wimbledon (n.r. in 2014) parand de prea mult timp apuse...Cu un plan tactic bine pus la punct (si respectat), Simona a transmis incredere pe toata desfasurarea partidei, singura necunoscuta fiind doar durata disputei. Dupa o ora si cinci minute de "recital" (6-2, 6-2), Halep se califica in turul trei de la Australian Open.

Simona Halep, la Australian OpenFoto: ausopen.com

Aici poti urmari rezumatul disputei Halep vs Bouchard

Ce a spus Simona la finalul partidei cu Bouchard

"Cred ca am jucat bine azi, am simtit mingea, nu e simplu sa joci contra ei, dar mi-am spus ca trebuie sa deschid terenul si am facut-o bine. Ma bucur ca pot fi in turul al treilea aici, dupa ce am pierdut in ultimii doi ani in primul tur, vreau sa ma bucur de moment. Simt durerea la glezna, dar nu ma gandesc la asta, vreau sa joc si am facut-o foarte bine. Ma bucur de moment, nu simt presiunea locului unu, vreau sa castig fiecare meci. Cu Darren Cahill lucrez de trei ani, face o treaba grozava, datorita lui am ajuns numarul 1 mondial. Intotdeauna e o placere sa joc la el acasa, vreau sa-l fac mandru" - Simona Halep.

  • In urmatorul meci, Simona o va intalni pe Lauren Davis (24 de ani, SUA, 76 WTA). Cele doua s-au intalnit o singura data in circuitul WTA: 6-2, 6-0 pentru Halep la Indian Wells (turul I), in 2013.
  • Pentru parcursul de pana acum, Halep va primi 142.500 de dolari australieni (93.000 de euro) si 130 de puncte in ierarhia WTA de simplu.

Statistica partidei Halep vs Bouchard:

Asi: 1-2

Duble greseli: 2-2

Puncte castigate cu primul serviciu: 62%(15/24) vs 45%(15/33)

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 50%(9/18) vs 25%(6/24)

Puncte de break castigate: 50%(7/14) vs 60%(3/5)

Viteza medie pe primul serviciu: 167km/h vs 183 km/h

Viteza medie pe al doilea serviciu: 145km/h vs 154km/h

Puncte castigate la retur: 34-16

Lovituri castigatoare de pe baseline: 11 (9 forehand, 2 backhand) vs 5

Erori nefortate: 14-26

Erori nefortate de pe baseline: 12(6/6) vs 22

Lovituri castigatoare: 16-15

Total puncte castigate: 60-39

Durata meci: 1h 05 min.

Desfasurarea LiveText a partidei Simona Halep vs Eugenie Bouchard:

6:2 Ce lovitura din partea Simonei: retur blocat de rever in lung de linie! Publicul este in picioare...Dupa ce a pierdut urmatorul punct, Halep trece din nou in avantaj cu ajutorul serviciului (30-15). Halep "scapa" o dreapta in cross lung - egalitate. Inca o eroare, sansa de break pentru Eugenie (oportunitate venita parca de nicaieri). Serviciul la teu face diferenta, egalitate. Senzational! Inca un lung de linie, mingea este plasata in coltul terenului! Minge de meci....Halep nu lasa nimic sa se mai intample si "imbratiseaza" victoria cu zambetul pe buze :) Din pacate pentru fanii lui Eugenie, meciul nu a durat prea mult ( o ora si 5 minute)

5:2 Simona castiga primul punct al game-ului, insa Genie revine si egaleaza (15-15). Pe inca un retur agresiv, Bouchard nu poate returna (15-30). Bouchard serveste precis, iar Simona pierde punctul (30-30). Dreapta "chinuita" a lui Genie, inca o minge de break pentru jucatoarea noastra (30-40). Intr-un schimb spectaculos de la fileu, Bouchard se impune, a facut diferenta cu un voleu de forehand - egalitate. Presiunea de pe backhandul adversarei da roade: inca o minge de break pentru Simona. Backandul in lung de linie o lasa pe Genie doar o simpla spectatoare: se face 5-2 pentru Halep, liderul mondial va servi pentru calificarea in turul trei de la Australian Open...

4:2 Simona serveste cu multa incredere (15-0). Reactie pe masura a lui Genie: voleu drive perfect executat (15-15). Cum schimbul se prelungeste, sansele ca Bouchard sa castige raliul sunt mici (30-15). Exact ce spuneam: inca un duel cu multe lovituri, cu mingi lungi, iar castigatoarea este tot Simona (40-15). Se schimba inca o data tabela de pe "Margaret Court", este 4-2 pentru Halep

3:2 Efort fantastic al Simonei: ajunge la o scurta, iar apoi plaseaza perfect mingea in lung de linie cu backhandul (nu a fost o lovitura usoara, mingea era sub nivelul fileului). Bouchard incepe iar sa isi arate limitele: eroare nefortata cu dreapta in cross lung (15-30). Doua mingi de break dupa o ce Halep a trimis incredibil cu forehandul in lung de linie, exact peste reclama celor de la KIA...Agresiva la retur, Simona castiga punctul, strapunge defensiva adversarei si trece din nou in avantaj pe tabela (3-2).

2:2 Eugenie preia controlul, loveste devreme cu dreapta si castiga primul punct (pare pe val). Apare insa o noua eroare atunci cand trimite din deplasare (15-15). Dupa ce si-a "deschis" perfect terenul, Genie iroseste o dreapta inversa (30-15). As al Simonei: 40-15. Intre timp, vedem mingea de meci a lui Richard Gasquet, iar cand revenim in direct este deja 2-2

Urmeaza un game foarte important pentru Halep: nu trebuie sa o lase pe Eugenie sa capete prea multa incredere...

1:2 Dupa un prim punct pierdut, Bouchard profita de un retur moale al Simonei si castiga raliul (15-15). Halep s-a retras un pic, iar Eugenie nu se lasa invitata: 40-15. Sportiva din Canada joaca cel mai bun tenis al ei de pana acum...Pentru prima data in acest meci, Genie isi castiga serviciul si tot pentru prima data trece in avantaj pe tabela. Sa speram ca a fost doar un moment de relaxare din partea Simonei...

1:1 Satula parca sa incaseze lovitura dupa lovitura, Bouchard face pasul la fileu, acolo unde loveste bine un voleu drive (s-a ferit de inca un smash). Eugenie da totul in ultimele schimburi, iar Simona pare usor pasiva in aceste momente (15-40). Bouchard castiga patru puncte la rand si face rebreak-ul (se repeta scenariul din primul set)

1:0 Setul al doilea incepe cu Genie la serviciu. Jocul curge pana acum intr-o singura directie (0-30). Halep nu sta pe ganduri, loveste plasat, iar primele trei sanse de break isi fac aparitia...Break la zero, Halep este in control total

Cu dureri sau nu la glezna (asta stie doar ea), Simona a fost cu cel putin o clasa peste o Eugenie care pare atat de departe de Wimbledon-ul din 2014...

6:2 Game-ul incepe bine, cu un serviciu de nereturnat (15-0). Halep continua sa "puna" primul serviciu in careu: 40-0, trei mingi de set...Am avut noroc in acest game, nu am fost nevoit sa scriu prea mult. Halep sta bine in schimbul de pe mediana si castiga fara emotii primul set

5:2 Simona rezista perfect in defensiva, Bouchard rateaza inca un smash, iar Halep castiga punctul. Jucatoarea din Canada greseste o dreapta inversa (0-30). Eugenie pare sa aiba o singura idee tactica: "focu' la ei", vorba lui Florin Halagian - "tare, cu ochii inchisi"...Bouchard are insa o arma buna: serviciul de pe par, la exterior (30-40). Nu se face primavara cu o singura arma: inca un break al Simonei, Halep se distanteaza la 5-2. Liderul mondial va servi pentru castigarea primului set

4:2 Simona vine peste adversara, insa comite doua erori: una cu reverul, cealalta cu dreapta (0-30). Nu este momentul pentru o relaxare...Bouchard simte momentul si ajunge sa aiba trei mingi de rebreak (0-40). Prima este anulata cu serviciul doi (a avut mult kick). Halep nu executa prea bine un voleu din apropierea fileului, iar Genie castiga game-ul (4-2)

Glezna a aratat bine pana acum, sa speram ca va fi la fel in continuare

4:1 As al lui Eugenie (15-0). Jucatoarea din Canada castiga si urmatorul punct: eroare fortata a Simonei. Halep blocheaza perfect un retur (30-15). Desi ajunge la o scurta, Simona este neinspirata, iar Bouchard are tot terenul liber (40-15). Eugenie se apara foarte bine, insa cedeaza pana la urma: 40-30. A fost o presiune constanta pusa de Simona cu backhandul. Egalitate: tot reverul din extensie (unul din punctele slabe ale lui Genie). Bouchard arata dispozitie la efort, insa nu poate anula valoarea: minge de break pentru Halep. Ba poate! Cu un as la teu - egalitate...Eugenie pune multa forta in lovituri, insa are si terenul niste dimensiuni standard: aut mare, inca o sansa de break. Inevitabilul se produce: 4-1 pentru Simona, cu doua break-uri...

3:1 Halep trimite perfect cu o dreapta in lung de linie, 15-0. Din extensie, Bouchard trimite mult in aut (30-0). Trebuie sa fie deplasata, comite multe erori atunci cand ataca de pe o pozitie confortabila. Eugenie rateaza complet un smash (40-0) - din acea pozitie era categoric mai greu sa ratezi decat sa nu gasesti terenul...Simona loveste o minge de peste nivelul umarului, insa o face perfect: este 3-1 pentru jucatoarea noastra

Un minut si jumatate de pauza, este momentul sa ne hidratam cu totii, este foarte cald la Melbourne...

2:1 Daca ar fi avut si incaltarile roz, Genie ar fi fost o veritabila "Barbie"...Punct superb care ii revine Simonei: cu siguranta acest schimb va face parte din montajul "WATTS"...Se citeste multa ambitie pe fata lui Eugenie, sa vedem daca va exista si putinta...Retur pe corp al Simonei, doua sanse de break (15-40). Prima minge este anulata cu un serviciu doi la teu (30-40). Supusa presiunii, Simona "apare" tarziu la un retur, iar Genie salveaza cele doua sanse de break. Din pacate, pe un rever moale, Halep trimite in fileu. Nu a reusit sa lifteze cum trebuie mingea...Game-ul se prelungeste, Eugenie este surprinsa de un retur puternic. Inca o minge de break pentru Simona, Genie nu este impacata cu ideea si cere o reluare oficiala (este insa aut). Dreapta in cross lung de manual: Bouchard anuleaza sansa de break. Backhandul lovit din deplasare nu este tocmai o arma pentru Genie: inca o minge de break. Dupa ce a facut pasul in teren, Simona a "apasat" perfect pe o dreapta inside-in: inca un break. Halep conduce cu 2-1

1:1 Inceputul de game nu este prea fericit pentru Halep: se expune, iar Bouchard profita (30-0). Momentan, primul serviciu nu prea gaseste careul...Simona nu mai poate returna dupa un atac cu reverul in cross lung al adversarei, doua sanse de rebreak. Genie face pasul in teren, loveste cu multa putere o dreapta inside-in, iar egalitatea este restabilita

1:0 Partida va incepe cu Bouchard la serviciu. Eugenie castiga primul punct al disputei. Pe Eurosport avem in continuare (dupa bunul obicei) imagini de la JO (reclame). Se intra in direct la 30-30 (ce a fost pana acum s-a dus in neant...). O prima sansa de break pentru Simona. Genie forteaza cu o dreapta inside-in, mingea se duce centimetri buni in afara terenului - break reusit de Halep

Cele doua jucatoare si-au facut aparitia pe "Margaret Court Arena", urmeaza incalzirea

Simona Halep vs Eugenie Bouchard:

De-a lungul timpului, Halep si Bouchard s-au intalnit de patru ori, scorul fiind 3-1 pentru Simona.

2014 Indian Wells (optimi)/ 6-2, 1-6, 6-4 pentru Simona

2014 Wimbledon (semifinale)/ 6-7 (5), 2-6 pentru Eugenie

2014 Turneul Campioanelor (grupe)/ 6-2 6-3 pentru Simona

2018 Australian Open (turul doi)/ 6-2 6-2 pentru Simona.

Daca o va invinge pe Bouchard, Halep o va intalni in turul trei pe Lauren Davis (SUA, 76 WTA). Americanca a invins-o in trei seturi, scor 4-6, 6-0, 6-0 pe Andrea Petkovic (98 WTA).

S-ar putea sa te intereseze si:

Australian Open (f): Ana Bogdan, la cea mai importanta performanta din cariera: Calificarea in turul al treilea al unui Grand Slam

Australian Open (f): Muguruza si Konta, parasesc AusOpen dupa mansa a doua, Sarapova s-a calificat in turul al treilea

Shenzhen, gazda Turneului Campioanelor incepand din anul 2019

Australian Open (f): Sorana Cirstea, eliminata in turul al doilea