Tenismenul Roger Federer, locul 2 ATP, l-a depasit pe jucatorul de golf Tiger Woods in clasamentul castigurilor obtinute din sport, a anuntat Forbes. Totodata, elvetianul devine primul jucator de tenis din istorie care depaseste 110 milioane de dolari premii, potrivit news.ro.

Roger FedererFoto: atpworldtour.com/ Getty

Dupa victoria obtinuta, marti, in etapa a doua a Grupei Boris Becker, in fata germanului Alexander Zverev, Federer a ajuns la premii in valoare de 110.235.682 de dolari.

Tiger Woods, mult timp cel mai bine platit sportiv din lume, a acumulat in cariera 110.061.012 de dolari.

Luna trecuta, Roger Federer a devenit jucatorul cu cele mai mari premii obtinute din tenis, el intrecandu-l pe sarbul Novak Djokovici, dupa ce s-a impus in finala turneului de 500 de puncte de la Basel. Djokovici nu a mai jucat de la Wimbledon din cauza unei accidentari si a ramas la 109.805.403 dolari castigati din premii.

Numarul 2 mondial este calificat in semifinalele Turneului Campionilor, astfel ca "averea" sa din tenis mai poate creste in acest an.