Hyeon Chung a castigat "ATP Finals Next Gen", dupa ce a dispus in finala competitiei de la Milano de Andrey Rublev. Meciul a durat doua ore si un minut, scorul fiind 3-4(5), 4-3(2), 4-2, 4-2 pentru asiatic.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aflat pe locul 54 in ierarhia ATP, Chung a fost jucatorul mai bun, mai incisiv, fortandu-l de multe ori pe Rublev (37 ATP) sa greseasca.

Turneul a reunit la Milano cei mai buni jucatori din lume cu varsta sub 21 de ani.

Despre "ATP Finals Next Gen"

Suprafata: hard.

Premii totale in valoare de: $1.275.000

Locatie: "Fiera Milano Stadium"

Care au fost principalele modificari aduse de aceasta competitie

  • In primul rand, nu s-a jucat conform seturilor normale: un set s-a incheiat atunci cand un jucator a castigat patru game-uri. La scorul de 3-3 s-a jucat tiebreak.
  • Meciurile au avut loc dupa sistemul cel mai bun din cinci seturi.
  • La egalitate, un game s-a decis prin punct decisiv (lucru deja existent la meciurile de dublu din circuit).
  • Nu a mai existat termenul de "let" (n.r. fara neţ), punctul s-a disputat chiar daca mingea a atins fileul imediat dupa serviciu.
  • Jucatorii au putut comunica prin casti cu antrenorii lor la fiecare final de set ("court coaching" care exista de ceva timp in tenisul feminin).
  • Terenul nu a mai avut si liniile de dublu.
  • Un alt aspect foarte important: spectatorii au putut sa se deplaseze in timpul punctelor - lucru interzis in acest moment in tenis.
  • Nu au mai existat arbitri de linie: totul a fost computerizat. Arbitrul de scaun a ramas singurul oficial. Toate anunturile specifice (n.r. aut, fault, etc) au fost facute de o voce automatizata. In aceste conditii, nu au mai existat reluari de tip Hawkeye.

Cum au aratat grupele

Grupa A

Andrey Rublev/ (Rusia, 20 ani, 37 ATP)

Denis Shapovalov/ (Canada, 18 ani, 51 ATP)

Hyeon Chung/ (Coreea de Sud, 21 ani, 54 ATP)

Gianluigi Quinzi/ (Italia, 21 ani, 306 ATP) - wildcard

Grupa B

Karen Khachanov/ (Rusia, 21 ani, 45 ATP)

Borna Coric/ (Croatia, 20 ani, 48 ATP)

Jared Donaldson/ (SUA, 21 ani, 55 ATP)

Daniil Medvedev/ (Rusia, 21 ani, 65 ATP).