Organizatorii turneului US Open au anunţat că meciurile care erau programate marţi pe celelalte terenuri, în afara arenei Arthur Ashe, nu vor mai continua, în cazul în care au început şi au fost întrerupte din cauza ploii, iar confruntările care nu au început vor fi reprogramate, potrivit news.ro.

Decizia a fost luată din cauza vremii, preconizându-se că la New York va ploua în continuare.

Programul de marţi va fi respectat doar pentru meciurile de pe Arena Arthur Ashe: Rafael Nadal - Dusan Lajovic, Elise Mertens - Madison Keys, Roger Federer - Frances Tiafoe.

Meciul dintre Monica Niculescu (locul 57 WTA) şi sportiva franceză Kristina Mladenovic (locul 13 mondial şi cap de serie 14), de pe terenul 11, a fost întrerupt din cauza ploii după o oră şi 17 minute de joc, la scorul 6-3, 1-1, astfel că va fi reprogramat.

Printre confruntările de marţi anulate se numără şi cea dintre Ana Bogdan (locul 108 WTA) şi Taylor Townsend (SUA, numărul 119 mondial şi beneficiară a unui wild card).