Daneza Caroline Wozniacki (6 WTA), principala favorita, si Katerina Siniakova (Cehia, locul 56 WTA), cap de serie numarul 7, se vor infrunta, duminica, in finala turneului WTA de la Bastad (Suedia), dotat cu premii in valoare totala de 226.750 de dolari.

Caroline Wozniacki, in finala la BastadFoto: wtafinals.com

In penultimul act al competitiei, Caroline Wozniacki a invins-o pe belgianca Elise Mertens (55 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-2, dupa doua ore si 9 minute de joc.

In cealalta semifinala, Katerina Siniakova a trecut de Caroline Garcia (Franta, 20 WTA), cap de serie numarul 6, scor 6-2, 7-5, dupa o ora si 45 de minute.

Katerina Siniakova (21 de ani) are un singur titlu in palmares, cucerit in acest an la Shenzhen. Jucatoarea din Cehia a mai jucat alte doua finale, ambele in 2016: la Bastad si Tokyo. In finala de anul trecut a turneului din Suedia, Siniakova a fost invinsa de germana Laura Siegemund, scor 7-5, 6-1.

De-a lungul timpului, Wozniacki (27 de ani) a castigat 25 de trofee si a disputat alte 21 de finale. In acest an, daneza a ajuns in ultimul act al turneelor de la Doha, Dubai, Miami si Eastbourne, insa a pierdut de fiecare data.

Finalele disputate de Wozniacki in 2017 (toate pierdute):

Doha: 3-6, 4-6 cu Karolina Pliskova

Dubai: 4-6, 2-6 cu Elina Svitolina

Miami: 4-6, 3-6 cu Johanna Konta

Eastbourne: 4-6, 4-6 cu Karolina Pliskova.

Finala turneului de la Bastad va avea loc duminica, de la ora 15:00, si va fi transmisa in direct pe Digi Sport.