Intr-o zi in care in tara s-au afisat rezultatele de la BAC, putem spune ca Simona Halep a luat o nota de trecere dupa meciul cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia - locul 96 WTA), jucatoarea noastra calificandu-se in turul trei de la Wimbledon dupa o victorie in doua seturi, scor 7-5, 6-3 (disputa a durat o ora si 30 de minute). Nu a fost cel mai bun meci reusit de Simona, insa drumul la un Grand Slam este anevoios, iar marii jucatori castiga chiar si atunci cand nu prind o zi fantastica. Maia a luptat, a avut momente in care a pus-o in dificultate pe Simona gratie fizicului sau impresionant (1,85 metri), dar pana la urma si-a aratat limitele. In urmatorul meci, Halep va da peste Shuai Peng (China - 37 WTA).

Simona HalepFoto: wtatennis.com

Sorana Cirstea si Florin Mergea joaca joi, la Wimbledon:

Jucatoarea de tenis Sorana Cirstea va evolua, joi, in turul doi la Wimbledon, cu Bethanie Mattek-Sands, iar perechea Florin Mergea/Aisam-Ul-Haq Qureshi va intalni cuplul Dino Marcan/Tristan-Samuel Weissborn (Croatia/Austria).

Sorana Cirstea va evolua cu Mattek-Sands in turul doi, in al treilea meci de pe terenul 17, pe care partidele incep de la ora 13.30. Florin Mergea si Aisam-Ul-Haq Qureshi vor juca in primul tur, in al patrulea meci de pe terenul 6.

  • Pentru parcursul de pana acum, Simona va primi 90.000 de lire sterline (aproximativ 103.000 de euro) si 130 de puncte in ierarhia WTA.
  • In turul trei, Halep se va duela cu Shuai Peng (China - locul 37 WTA). Cele doua jucatoare nu s-au mai intalnit pana acum in circuitul WTA.
  • In urma cu un an de zile, Simo a ajuns pana in sferturi, acolo unde a fost invinsa de Angelique Kerber. Cea mai buna performanta a jucatoarei noastre a fost semifinala din 2014 (a fost depasita de Eugenie Bouchard).

Statistica meciului Halep vs Maia:

Asi: 3-1

Duble greseli: 4-6

Puncte castigate cu primul serviciu: 64% - 57%

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 56%- 41%

Puncte castigate la fileu: 0/0(0%) - 13/19(68%)

Puncte de break castigate: 5/10(50%) - 2/6(33%)

Lovituri castigatoare: 14-19

Erori nefortate: 20-39

Total puncte castigate: 79-65

Distanta acoperita: 1628,7 metri - 1336,6 metri

Durata meci: 1h 30 min.

Ce a facut Simona de-a lungul timpului la Wimbledon:

2011 - eliminata in turul doi

2012 - eliminata in turul intai

2013 - eliminata in turul doi

2014 - eliminata in semifinale

2015 - eliminata in turul intai

2016 - eliminata in sferturi

Desfasurarea LiveText a partidei Simona Halep vs Beatriz Haddadi Maia:

6:3 Doua mingi de meci, dupa un game in care Haddadi s-a precipitat, resimtind presiunea momentului. Jocul curge in favoarea Simonei, iar victoria vine firesc. 6-3, iar Halep este in turul trei de la Wimbledon

5:3 Inca un game alb reusit de Halep: a servit bine, a trimis precis si a dominat schimburile. Este 5-3 pentru Simona

4:3 Maia are cateva momente de ratacire, serveste imprecis, iar Simona ar putea avea o sansa importanta de a face break-ul. Un retur pe corpul adversarei ii aduce Simonei trei mingi de break (0-40). Break alb bifat de Halep, jucatoarea noastra va servi pentru a se desprinde

3:3 Simona serveste bine si face un game solid, cu putine lucruri de comentat pana acum (40-0). Vine un retur fantastic al braziliencei, iar apoi o dubla greseala (40-30). Un game care putea sa se complice este inchis la timp: 3-3

2:3 Vazand cat de bine se apara Simona, Maia incepe sa caute liniile, iar erorile apar. Halep pare stapana pe situatie, iar adversara incepe sa se precipite (15-30). Din pacate, un rever se duce in aut: 30-30. Haddadi serveste cu mult efect, in genul Nadal, iar Halep nu mai poate returna. Game-ul este unul interminabil...Intre timp, Simona iroseste doua sanse de break. Cel mai lung game de pana acum ii revine pana la urma sportivei din Brazilia

2:2 Simona trimite scurt, iar Maia isi pune in valoare forehandul (15-30). Un rever ratat ii aduce adversarei doua mingi de break (15-40). Simona simte momentul periculos si serveste foarte bine: 40-40. Inca un prim serviciu foarte bun: minge de 2-2. Egalitate: Maia a tintit tusa de fund. Inca o sansa de break: Halep a returnat in fileu, pe un atac al braziliencei. Din fericire, Halep se apara bine si egaleaza cu o minge care cade pe tusa. Simona nu este ascultata parca de picioare, iar reverul se duce mult in afara terenului. Are insa puterea sa revina inca o data: egalitate. Maia exagereaza cu forehandul, iar mingea nu mai prinde terenul. Cu emotii, Simona egaleaza la 2, a fost un game foarte dificil

1:2 Halep are un pic noroc cu banda fileului (15-15). Simona trimite inextremis, insa Maia agata mingea de langa fileu (este inalta, s-a folosit din plin de acest lucru). Maia pune presiune pe reverul Simonei, iar strategia da roade: 40-30. Haddadi rateaza un voleu usor - egalitate. Gratie unui forehand violent, Maia isi castiga serviciul si conduce acum cu 2-1 in mansa a doua

INFO: Ana Bogdan a fost eliminata in turul doi: 4-6, 3-6 cu Caroline Garcia

1:1 Maia "agata" perfect o minge, iar apoi Simona returneaza in afara terenului (30-30). Serviciu bun al Simonei: minge de 1-1. De pe baseline, Halep este sportiva mai buna, schimbul ii revine, la fel si game-ul. Este 1-1

0:1 Setul al doilea a debutat cu Maia la serviciu. Jucatoarea din Brazilia are un joc bun de fileu: 30-15. La 40-15, Maia rateaza un rever in lung de linie. Din pacate, Halep scapa complet un backhand in cross scurt, este 1-0 pentru Haddadi in mansa a doua

7:5 Game sigur, solid, facut de Simona: 7-5. Jucatoarea noasta a avut un inceput slab de meci, insa pas cu pas si-a ridicat nivelul jocului. Prima mansa a durat 47 de minute

INFO: Campioana in 2011 si 2014 la Wimbledon, Petra Kvitova a fost eliminata: a fost invinsa de Madison Brengle

6:5 Maia serveste foarte bine, cu mult efect, Simona nu are ce face (15-0). Halep sta bine pe picioare, returneaza o minge plus, iar Haddadi este obligata sa greseasca (15-30). Defensiva extraordinara a Simonei: returneaza in trei randuri la limita, iar apoi face perfect tranzitia in ofensiva...Minge de break pentru Halep. Simona o fructifica, este la un nivel mai inalt fata de inceputul partidei, conduce acum cu 6-5 si va servi pentru a castiga prima mansa

5:5 Simona rateaza un forehand in cross scurt, 30-15. Poate fi considerata insa o eroare pozitiva, a incercat sa faca o lovitura castigatoare...Isi face aparitia pe teren si reverul in lung de linie al Simonei: jucatoarea noastra isi castiga serviciul si egaleaza: 5-5

4:5 Din pacate, Simona nu este tocmai inspirata atunci cand Maia face pasul la fileu - nu cauta un colt, trimite usor pe adversara, iar Haddadi nu are cum sa rateze voleul (30-40). Maia rateaza complet un forehand de sub nivelul fileului, iar Halep primeste un cadou - ramane in set, face break-ul in ceasul al 12-lea...

3:5 Primele semne de nervozitate la Simona: loveste o minge care fusese aut si o trimite intr-un copil de mingi, isi cere scuze imediat. Game ratat total de Halep: isi pierde serviciul la zero, iar brazilianca va servi pentru castigarea primului set...Un moment foarte slab al jucatoarei noastre, si-a pierdut mult prea usor concentrarea...

In fata unei jucatoare cu calitati fizice impresionante, Simona trebuie sa joace inteligent, sa profite de deplasarea mai greoaie a adversarei.

3:4 Maia face o schimbare de directie inspirata: 15-15. Simona da senzatia ca a inceput sa ii "citeasca" jocul adversarei. Trimite prea puternic Simona, din dorinta de a o impinge cat mai in spate pe adversara, pana intr-o zona in care sa devina mai putin periculoasa. Passing de manual reusit de Halep din alergare: 30-30. Alergata dintr-o parte in alta, Simona nu gaseste reverul in lung de linie. Maia opreste seria Simonei (trei game-uri consecutive) si trece iar in avantaj pe tabela

3:3 Simona incepe sa aiba lungime in executii, iar Maia nu mai poate returna (15-15). Haddai incearca un lung de linie cu forehandul, insa mingea se opreste in fileu (30-30). Serviciul o ajuta pe Halep: minge de 3-3. Inca un serviciu bun, este 3-3, dupa ce Halep a fost condusa cu 3-0

2:3 Maia acopera bine mingea chiar si la loviturile joase, gaseste unghiuri bune, iar defensiva Simonei mai cedeaza inca o data. Haddad isi arata totusi limitele atunci cand vine vorba de deplasarea spre fileu (15-15). Din alergare, Simona mai greseste un forehand (30-15). Halep nu este prea inspirata la retur, deranjata de efectul imprimat de adversara. Un prim schimb mai solid pentru Simona, sa speram ca este punctul de plecare spre o revenire. Egalitate de la 40-15, Halep parca incepe sa intre in meci...Haddad face serviciu-voleu, ce executie! Dreapta in cross lung ii aduce Simonei un punct important, inca o egalitate. Minge de break, dupa o dubla greseala. Eroare nefortata cu forehandul, din nou egalitate. A doua sansa de break, inca o dreapta in cross lung de toata frumusetea (a fost si pe contre pied). Vine break-ul, Halep "strange" scorul la 3-2 si urmeaza sa serveasca pentru a egala

1:3 Maia este o jucatoare cu o buna mobilitate pentru cei 185 de centimetri pe care ii are...Simona nu deschide deocamdata terenul asa cum si-ar dori, iar brazilianca o taxeaza. Multe erori din partea Simonei, da senzatia ca nu prea simte mingea. 40-30 dupa un as al Simonei. Dupa putine emotii, apare si Halep pe tabela: este 3-1 pentru adversara

0:3 Simona nu isi calculeaza chiar bine pasii, iar mingea se duce in aut: s-a lasat putin pe spate. Maia pune multa putere in primul serviciu, nimic de facut pentru Halep. Maia este pe tot terenul, inchide schimbul cu un voleu din apropierea fileului: 40-15. Beatriz are momentan raspuns pentru orice, iar Simona trimite in afara terenului, dupa ce a lovit inghesuit. Este deja 3-0 pentru Haddad

0:2 Incoltita pe forehand, Simona gaseseste un passing minunat...Cea mai frumoasa lovitura de pana acum a disputei. Halep nu are tocmai raspunsul potrivit atunci cand este atacata in forta: greseste cu dreapta. Inca un forehand ratat: 30-30. Prima minge de break a meciului, dupa o dubla greseala a Simonei. Maia trimite precis cu reverul, iar apoi cu dreapta, iar slice-ul Simonei nu gaseste terenul: 2-0 pentru brazilianca

0:1 Partida a inceput cu jucatoarea din Brazilia la serviciu. Beatriz deschide foarte bine unghiurile cu forehandul sau de jucatoare de mana stanga. Este o sportiva puternica, masiva, care loveste cu multa putere. Game-ul este unul solid pentru Maia: 1-0 in favoarea ei

Cele doua jucatoare se afla la incalzire

In runda inaugurala, Simona a trecut de Marina Erakovic.

Performantele romanilor la Wimbledon

De-a lungul timpului, sportivii din Romania nu s-au descurcat de minune la Wimbledon, trofeu care nu a fost castigat de vreun jucator din tara noastra. Cea mai buna performanta ii apartine lui Ilie Nastase, doua finale. In 1972, "Nasty" a fost invins in cinci seturi de Stan Smith (6-4, 3-6, 3-6, 6-4, 5-7), iar in 1976 a fost depasit de Bjorn Borg (4-6, 2-6, 7-9). In clasamentul performantelor urmeaza Simona Halep, cu semifinala din 2014 (a fost invinsa de Eugenie Bouchard).