Sorana Cirstea a pierdut meciul cu Johanna Konta, scorul fiind 1-1 dupa prima zi a disputei dintre Romania si Marea Britanie, din FedCup. La conferinta de presa, jucatoarea noastra a recunoscut suprematia britanicei (a spus de mai multe ori ca a fost invinsa de o jucatoare mai buna), insa a criticat-o pe Konta dintr-un singur motiv: a continuat jocul, iar dupa un game, scorul de 3-1, a inceput sa planga si a spus ca nu mai poate continua.

Sorana CirsteaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Am fost facuta tiganca, idioata si mai stiu eu cum peste tot in lume. Nu am plans niciodata, am stat acolo si am jucat. Esti in FedCup, trebuie sa ti-o asumi, nu esti la Wimbledon. Nu am fost nici macar anuntata daca ies sau nu de pe teren. Arbitrul nu mi-a zis nimic, dintr-o data conta numai echipa Marii Britanii. Consider ca a fost o strategie (a britanicelor).

Bun, l-a eliminat pe domnul Nastase, dar la 3-1 ai inceput sa plangi. Ai mai jucat un game, nu mai avem zece ani. Stai in teren si joaca pana la final, nu mai suntem la gradinita. Publicul a fost de nota zece. ITF-ul are sediul la Londra. Johanna a exagerat. Se pare ca suntem mai puternici ca popor decat englezii (n.r. adica nu plangem din orice). Suntem romani si trebuie sa ne asumam ca vom fi persecutati" - Sorana Cirstea, la conferinta de presa de dupa meciul cu Johanna Konta.

Lucrurile au luat o intorsatura neasteptata dupa cateva game-uri din setul al doilea.

Firul actiunii:

Arbitrul de scaun il avertizeaza pe Ilie Nastase in legatura cu comportamentul unor spectatori, dupa ce Johanna Konta s-a plans de atitudinea acestora.

In acel moment, Ilie a replicat nervos si cu un vocabular care nu are ce cauta pe terenul de tenis. A primit avertisment, iar apoi, dupa ce l-a injurat si pe arbitrul principal (elvetianul Andreas Egli) a fost evacuat din arena.

Pana sa fie dat afara din incinta, Ilie Nastase le-a adresat cuvinte urate si adversarelor Johanna Konta si capitanului nejucator Anne Keothavong.

Nastase nu s-a oprit insa aici, acesta luandu-se si de o jurnalista britanica, acesteia spunandu-i, printre altele, ca este "urata si proasta". Aici poti citi mai multe.