Jucatoarea romana de tenis Sorana Cirstea s-a calificat, vineri, in runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, dupa ce a invins-o pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numarul 19, cu 7-6 (4), 3-6, 6-3.

Meciul a fost intrerupt, joi, la scorul de 6-6 (6-4), din cauza ploii, si a continuat cu o dubla greseala a balticei, care i-a adus Soranei primul set.

Cirstea (26 ani, 65 WTA) a condus cu 2-0 in acest meci, dar apoi si-a pierdut serviciul, insa a reusit un nou break, ducand scorul la 3-1. Au urmat trei ghemuri la rand luate de jucatoarea baltica (26 ani, 25 WTA), care a preluat conducerea cu 4-3, scrie Agerpres. Sorana a facut un nou break, iar apoi a avut 5-4, dar Sevastova a egalat (5-5, 6-6), meciul ajungand in tie-break. Letona a luat primul punct, dar Sorana Cirstea a castigat cinci consecutiv, iar apoi a ajuns la 6-2, ratand doua mingi de set. Partida s-a intrerupt la scorul de 6-4 pentru romanca.

Romanca a inceput cu break setul secund, dar apoi si-a pierdut serviciul. Sorana a reusit un nou break si apoi s-a desprins la 3-1. Sevastova s-a apropiat la 3-2, iar apoi a restabilit egalitatea, 3-3, dupa o dubla greseala a reprezentantei noastre. Sevastova a preluat conducerea, cu 4-3, dupa o minge vehement contestata de Cirstea, care s-a certat cu arbitrul de scaun pentru o minge considerata afara de unul dintre arbitrii de linie. Nervii Soranei au cedat si aceasta a aruncat o o sticla de suc pe teren, iar apoi nu a mai reusit sa fie cu mintea la meci, pierzand setul cu 3-6 (cinci ghemuri consecutive luate de Sevastova).

Sorana Cirstea a reusit sa se adune dupa o discutie cu antrenorul Marius Comanescu, incepand in forta setul al treilea, cu 3-0. Cirstea a avut apoi 4-1, dar Sevatova s-a apropiat la 4-2, moment in care jocul a fost intrerupt timp ce circa cinci minute din cauza ploii. Cirstea a parut deconectata si a cedat serviciul la zero, iar scorul a devenit 4-3. Romanca a replicat cu un re-break, iar apoi a reusit sa incheie setul cu 6-3, dupa doua ore si 12 minute de joc efectiv.

Cirstea castigase si primul lor meci direct, cu 6-3, 6-0, in 2013, in sferturi, la Pattaya (Thailanda).

Sorana Cirstea si-a asigurat un cec de 41.350 dolari si 65 de puncte WTA, urmand sa joace in runda urmatoare cu daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numarul 12. Wozniacki (26 ani, 14 WTA) are 4-3 in meciurile directe cu Sorana, castigand ultimul meci, in 2014, in sferturi la Dubai, cu 6-1, 6-2.

Tot vineri, Simona Halep, a treia favorita, s-a calificat in turul al treilea, dupa ce a dispus in trei seturi, cu 6-4, 2-6, 6-3, de japoneza Naomi Osaka.

Vineri sunt programate sa joace in turul al doilea si celelalte romance de la Miami Open, Irina Begu, cap de serie numarul 28, cu Lara Arruabarrena (Spania), si Patricia Tig, contra frantuzoaicei Kristina Mladenovic (cap de serie numarul 22).