Simona Halep, după eliminarea din primul tur: "S-ar putea să nu joc o perioadă. Nu e grav, nu e vorba de operație. Dar mă împiedică să dau totul"
Aici poti citi detalii despre meciul Simonei Halep cu Shelby Rogers.
Simona a apărut la conferință la mai bine de două ore după finalul meciului, un pic mai mult decât de obicei, semn că nu s-a adunat ușor după a doua eliminare succesivă din primul tur la Australian Open. Lumea speculează că poate a plâns, sau poate a văzut medicul, sau poate ambele. Cât de frustrant e? a venit una dintre primele întrebări. “E a doua oară!”, a apăsat Simona pe cuvinte, cu referire la cele două eliminări rapide de la Melbourne, ambele venite fără ca ea să fie la potențialul normal. “Sunt frustrată un pic de situație, dar ce să fac. Nu pot schimba multe. Doar să mă uit înainte. Se întâmplă. Tot ce vreau e să fie bine cu genunchiul“.
Care genunchi a devenit rapid subiectul principal al discuției, atât la întrebările în engleză, cât și la cele ale Treizecizero. “Cu siguranță ea a jucat foarte bine, cred că a avut un nivel foarte înalt. Pentru mine, din setul secund a fost foarte dificil să mă mai mișc. Eu am avut dureri la genunchi, iar din setul doi a fost dificil să mă mai mișc. Dar a meritat victoria, a fost agresivă și a lovit foarte puternic”, a început Simona.
S-a gândit înainte de turneu să se retragă de la Australian Open? “Nu, nu m-am gândit nicio secundă să mă retrag, pentru că nu e stilul meu. Am încercat. Am luat antiinflamatoare înainte de meci, la fel și zilele trecute. Dar când ai tensiunea meciului oficial, presiunea, lucrurile astea se resimt mai mult. Așa că durerea a fost mai puternică și n-am mai putut face mare lucru”.
Specific, este vorba de tendinită, a confirmat Simona. “Pot juca în jur de 45, 50 de minute fără dureri. Apoi apare. Azi, specific, am simțit durerea la 5-3 în primul set, apoi a fost greu să lupt. Nu pot să spun prea multe despre cum am jucat, pentru că n-am putut fi la nivelul meu cel mai bun. Cred că e prima oară când spun asta, că din cauza durerii n-am putut face mare lucru.”
Am întrebat-o dacă durerile au însoțit-o în pregătirile din intersezon și dacă aceste pregătiri au fost afectate. “În pregătirile de acasă n-am avut dureri, am făcut și fizioterapie multă, probabil datorită acestui lucru n-am avut dureri. Dar după a început să mă doară. Iar după ce am jucat la Shenzhen, zi de zi am avut dureri.”
Citește articolul pe larg pe Treizecizero.ro

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II