Retrospectiva ATP trece rapid printre cele mai relevante momente ale unui 2016 turbulent. Circuitul masculin ne-a arătat un preview al epocii de după Federer și Nadal. Tranziția către #NextGen pare să fie în plină desfășurare. Iar câteva nume s-au poziționat bine ca să profite de oportunități.
1. Absența lui Federer și Nadal: părți proaste, părți bune
Anul acesta am primit, vrând-nevrând (pentru majoritatea fanilor, nevrând) un preview al circuitului post-Roger & Rafa. Ce-a pierdut și ce-a câștigat circuitul prin absența lor? A pierdut clar din star power. Majoritatea fanilor îi aveau pe ei ca motivație când cumpărau bilete sau dădeau drumul la televizor. Și eu le-am dus lipsa pe teren. La început am încercat să văd partea bună - aveam mai mult timp pentru alți jucători - dar după o vreme mi-am dat seama că scăzuse numărul „meciurilor-eveniment”.
Oricât de buni ar fi restul jucătorilor de top, Roger și Rafa au capacitatea de a face un eveniment din orice meci, indiferent de adversar. De ce? Datorită prezenței lor fizice, a legendei care-i înconjoară și pentru că tenisul lor, deși nu la fel de omogen ca al lui Djokovic și Murray, are mai multe vârfuri de spectacol, lovituri care arată la fel de bine și la televizor, nu numai live. Am mai vorbit despre faptul că nu toate stilurile de joc se transpun la fel de bine de pe teren la televizor și pe unii jucători (Murray și Djokovic printre ei), trebuie să-i vezi pe stadion pentru a-i aprecia cu adevărat. Nadal și Federer arată excelent la televizor pentru că stilurile lor sunt mai împinse către extrem: joacă în mare viteză sau scot mingi din poziții imposibile. Djokovic și Murray sunt mai greu de apreciat de pe canapea pentru că joacă la procentaj: mai uniform, mai sigur și fără o lovitură emblematică care să iasă în evidență. Nadal și Federer sunt la sfârșitul carierei, au probleme fizice, dar chiar și șchiopătând pot produce meciuri-eveniment.
Nu în ultimul rând, cei doi au lipsit multor fani la nivel vizual. Jocul lor este emblematic și instantaneu recognoscibil. Felul în care se mișcă, felul cum arată loviturile, totul este ”iconic”: serviciul lui Federer, dreapta lui Rafa, cum bat mingea înainte să servească, chiar și ticurile sunt familare pentru generația care s-a uitat în ultimii zece ani la tenis. Fără ei e ca și cum ar dispărea niște elemente esențiale din peisaj și multă lume a suferit din cauza asta.
Ce-am câștigat prin absența lor? E greu de crezut, dar a existat și o parte bună în toată afacerea.
Citește articolul complet, cu analiza celorlalte evenimente importante din ATP, pe Treizecizero.ro.
