Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus suspendarea Mariei Sharapova, de la doi ani la un an si doua luni. Decizia nu a fost pe placul multora, Samantha Stosur aratandu-se uimita de hotararea TAS-ului. "Nu imi vine sa cred ca i-au redus pedeapsa, va lua nastere un precedent", a precizat sportiva din Australia.

Maria SharapovaFoto: mariasharapova.com

In urma cu cateva zile, Sharapova a aflat va putea reveni mai repede pe terenul de tenis, dupa ce TAS-ul i-a redus din suspendare. Decizia a fost criticata de mai multe persoane implicate in fenomen, Samantha Stosur aratandu-si nemultumirea.

"Nu imi vine sa cred ca i-a fost redusa suspendarea, pur si simplu nu mai am cuvinte. Nu stiu cum a putut sa scape cu scuza ca nu a stiut ca foloseste o substanta aflata pe lista celor interzise. Asa ia nastere un precedent pentru sportivi. De acum, poti sa vii si sa spui ca nu este vina ta. Am discutat cu mai multe persoane si toate mi-au spus la fel, au aceeasi parere. Am crezut acest lucru inainte si il cred si acum. Sunt prea putini care sa fie de partea ei (n.r. a Sharapovei)", a declarat Samantha Stosur, citata de tennis.com.

Dupa reducerea suspendarii in apel, "Masha" va putea reveni pe terenul de tenis pe 26 aprilie 2017, in loc de 26 ianuarie 2018. In aceste conditii, Maria va putea participa la al doilea Grand Slam al anului - Roland Garros. Sharapova a castigat de doua ori turneul de la Paris (ultima data in 2014, dupa o finala cu Simona Halep).

Pe 7 martie 2016, la Los Angeles, Maria Sharapova a anuntat ca a fost depistata pozitiv cu meldonium, substanta care devenise interzisa de la 1 ianuarie, anul curent.