Impotriva favoritilor numarul 3 si a publicului local (huiduielile s-au auzit din tribune aproape ca la un meci de fotbal), Horia Tecau si Florin Mergea au aratat ca o adevarata echipa, jucatorii nostri reusind sa predea o lectie de disciplina, ambitie si tactica. Marcelo Melo si Bruno Soares au pierdut in trei seturi, scor 6-4, 5-7, 6-2, dupa un meci care a durat o ora si 50 de minute. Horia si Florin sunt in semifinale, iar o medalie se afla acum la doar o victorie distanta...

Florin Mergea si Horia Tecau, la JO de la Rio de JaneiroFoto: AGERPRES

In semifinale, Tecau si Mergea se vor duela cu perechea americana Jack Sock/Steve Johnson.

  • De stiut: Horia si Florin sunt primii jucatori romani de tenis care au ajuns intr-o semifinala olimpica.

Desfasurarea LiveText a partidei Tecau/Mergea vs Melo/Soares:

6:2 De la 40-0 pe serviciul lui Florin, brazilienii revin si egaleaza, insa baietii nostri au puterea sa castige urmatoarele doua puncte!!! Victorie cu 6-2 in decisiv, Tecau si Mergea sunt in semifinale! Meciul de pe terenul 1 a durat o ora si 50 de minute

5:2 Game de moral pentru brazilieni (castigat la zero). Tabela arata acum 5-2 pentru Tecau si Mergea

5:1 De la 40-0, brazilienii "vin" la 40-30 (Horia a comis si o dubla greseala). Game-ul s-a incheiat insa bine pentru ai nostri: Tecau si Mergea conduc acum cu 5-1 in setul decisiv...

INFO: Serena Williams a fost eliminata de Elina Svitolina (6-4, 6-3)

4:1 Pe serviciul lui Soares, apare inca o minge de break...Bruno comite o dubla greseala, iar Tecau si Mergea conduc acum cu 4-1 in setul decisiv...A fost un game in care ai nostri au gestionat foarte bine venirile la fileu ale adversarilor

3:1 Pe serviciul lui Florin, perechea romana face un game curajos, cu multe lovituri frumoase...Tecau si Mergea se distanteaza la 3-1 in setul decisiv

2:1 Dupa multe momente de incercari, Horia si Florin reusesc break-ul! Tecau a trimis frumos cu dreapta inversa, in timp ce Mergea a fost imperial la fileu. Este 2-1 pentru ai nostri...

1:1 Game important castigat de ai nostri pe serviciul lui Horia Tecau, este 1-1 in setul decisiv...

Din pacate pentru fair-play-ul din tenis (existent in general), spectatorii brazilieni gasesc orice moment prielnic pentru a huidui...

0:1 De la 0-40, brazilienii reusesc sa revina incredibil...Castiga cinci mingi la rand si isi fac serviciul...

In pauza dintre seturi, ai nostri au fost la vestiare. In momentul in care au revenit, au fost primiti cu huiduieli...Ce mai putem sa spunem?!?

5:7 Florin nu poate servi din cauza publicului...Arbitrul de scaun se chinuie sa ii potoleasca pe acesti spectatori de fotbal...La 6-5, apare prima minge de break a setului, care este si una de set pentru brazilieni...Este anulata cu un as, insa mai apare o sansa de set pentru Melo si Soares...Din pacate, Horia rateaza un smash aparent simplu (loveste cu rama), iar setul le revine brazilienilor...

5:6 Game-ul este unul cu schimburi mai lungi, insa jocul la fileu al brazilienilor a facut diferenta...

5:5 Un serviciu in fileu al lui Horia, este motiv de "samba" pentru spectatorii brazilieni...Game-ul ne revine insa, este 5-5, setul al doilea a fost unul care nu a oferit nici macar o minge de break...

4:5 Un game in care ai nostri au avut sansa lor (la 30-30), insa din pacate lucrurile au curs pana la urma in favoarea brazilienilor...

4:4 Game la zero pe serviciul lui Florin. Joc solid, lovituri frumoase, publicul huiduie...Oare au fost adusi cu forta in tribune?!?

3:4 Din pacate, la 15-30, Horia alege un lob in locul unui forehand in cross, iar apoi brazilienii revin si isi castiga serviciul. A fost si o minge in care Florin a ales sa nu loveasca, crezand ca mingea este in afara terenului. Reluarea oficiala a aratat insa altceva...

3:3 Din pacate, TVR-ul revine "din reclame" la jumatatea game-ului in care serveste Horia Tecau...Ne putem doar imagina ce s-a intamplat pe teren. Din fericire, Tecau isi face fara emotii serviciul, este 3-3

2:3 Game la zero pentru brazilieni - de cateva game-uri bune, mingile de break sunt "rara avis". Se face 3-2 pentru Soares si Melo. Serviciul este cel care face diferenta in acest moment

In momentul in care Horia cere o reluare oficiala, publicul huiduie de parca ar vedea un meci de fotbal intre Brazilia si Argentina, cu Messi la minge...

2:2 Dupa un inceput mai dificil, Florin a gasit serviciile castigatoare, iar Horia nu i-a iertat pe brazilieni cu un smash - este 2-2

1:2 Greu de gasit brese in serviciul lui Melo - brazilienii nu mai ofera sanse de break, este 2-1 in favoarea lor. Finalul primului set si inceputul celui de-al doilea au aratat un echilibru perfect - fiecare echipa profita din plin de avantajul serviciului

1:1 Horia este foarte sigur la serviciu, iar adversarilor nu le raman prea multe variante. Game la 15 pentru ai nostri, se restabileste egalitatea

0:1 Setul al doilea a inceput cu Soares la serviciu. Game solid pentru brazilieni: serviciu bun, miscare perfecta la fileu. Pentru prima data in acest meci, Melo si Soares conduc pe tabela

6:4 Tecau serveste "apasat", iar brazilienilor le este imposibil sa returneze. Horia si Florin castiga meritat primul set, cu 6-4, dupa 32 de minute. Break-ul din primul game al partidei a fost decisiv pentru ca Tecau si Mergea sa se impuna in primul set

5:4 Game lejer pentru brazilieni. Se face 5-4, Horia Tecau va servi pentru castigarea primului set...

5:3 Primul game mai dificil la serviciu pentru ai nostri. Brazilienii au condus cu 15-0 si 30-15, dar Florin a gasit o dreapta in cross scurt, iar apoi serviciul a facut diferenta: 5-3 pentru Tecau si Mergea

4:3 Soares serveste precis si puternic, iar apoi schimbul "curge" in favoarea brazilienilor. Fara prea mari sperante pentru ai nostri: adversarii castiga game-ul la 15. Este 4-3 in acest moment pentru Tecau si Mergea

4:2 Horia gaseste foarte bine serviciul pe corp, iar Florin este nemilos de la fileu. Publicul brazilian se crede la un meci de fotbal - pana acum, ai nostri nu arata a fi deranjati de acest lucru...Game-ul este castigat la zero, la ultimul punct Horia a reusit un as

3:2 Game cedat parca prea usor de ai nostri. S-a ajuns la 30-30, moment in care Horia a trimis in fileu o dreapta inversa. Brazilienii isi castiga serviciul si se apropie la 3-2 pe tabela

3:1 Florin serveste cu mult efect exterior, iar Horia "agata" bine mingea la fileu. Pana in acest moment, brazilienii nu prea conteaza pe serviciul jucatorilor nostri...

2:1 Treziti parca din letargie, brazilienii devin agresivi si se impun in acest game, desi ai nostri au revenit de la 40-0 pana la 40-30

2:0 Horia incepe game-ul cu servicii cu "lungime", iar brazilienii sunt surprinsi. Se face rapid 40-0. Game la zero pentru jucatorii nostri, debut perfect de partida

1:0 Meciul a inceput cu Melo la serviciu. Game foarte bun pentru baietii nostri: Horia returneaza puternic, pe corpul adversarului, iar Florin loveste naprasnic cu reverul cu o mana. Break pentru Tecau si Mergea...

Publicul este asemanator cu unul din Cupa Davis, brazilienii sustinandu-i puternic pe ai lor: Melo si Soares...

Arbitru de scaun: MOSCARELLA Gianluca

Cine sunt adversarii jucatorilor nostri:

Bruno Soares - 34 de ani, locul 8 in ierarhia ATP de dublu

Marcelo Melo - 32 de ani, locul 3 in ierarhia ATP de dublu.