Ultimul turneu de Grand Slam al anului va oferi cele mai mari premii din istoria tenisului, castigatorii din probele de simplu de la US Open urmand sa incaseze un cec in valoare de 3,5 milioane de dolari. Premiile totale la editia care va debuta pe 29 august vor fi de 46,3 milioane de dolari.

US Open logoFoto: usopen.org

Finalistii de la US Open vor primi cate 1,75 milioane de dolari, in timp ce castigatorii de la dublu masculin si feminin vor imparti 625.000 de dolari.

Premiile totale vor fi cu 10% mai mari decat la precedenta editie, cea din 2015. Organizatorii au si o tina pentru 2017: sa ajunga la 50 de milioane de dolari premii totale.

La Wimbledon (competitie care s-a incheiat recent si care a fost castigata de Andy Murray) premiile totale au fost in valoare de 37,2 milioane de dolari, la Roland Garros 35,4 milioane de dolari, iar la Australian Open 33,57 milioane de dolari.

Editia din 2016 a turneului de la US Open se va disput in perioada 29 august - 11 septembrie.