Simona Halep, ocupanta locului 6 in clasamentul WTA, va debuta joi, 21 aprilie, la turneul de la Stuttgart, in turul secund, impotriva jucatoarei din Germania Laura Siegemund (28 de ani), sportiva venita din calificari, informeaza Mediafax.

Simona HalepFoto: wtatennis.com

Halep si Siegemund se vor duela pentru prima oara in cariera joi. Sportiva de 28 de ani se afla in premiera pe tabloul principal al turneului de la Stuttgart, unde nu trecuse pana acum de calificari. Nemtoaica a trecut in runda precedenta de Anastasia Pavlyuchenkova, in doua seturi, 6-0, 7-5.

Pentru a ramane pe locul 6 WTA, Simona trebuie sa obtina un rezultat mai bun cu un tur fata de Petra Kvitova, in prezent ocupanta locului 7 in clasamentul mondial. Cehoaica a fost eliminata anul trecut la Stuttgart in primul tur, in vreme ce Halep a facut semifinale, unde a fost eliminata de Caroline Wozniacki, 5-7, 7-5, 2-6.

Kvitova a trecut deja de turul inaugural, marti, invingand-o pe americanca Louisa Chirico, jucatoare venita din calificari, scor 6-0, 6-0.