​Ca în fiecare an, ne încheiem conturile cu sezonul 2015 cu o recapitulare a celor mai importante evenimente. Top 30 se termină acum cu locurile 10-1. Precum în articolele dedicate sezoanelor anterioare, topul păstrează o balanță între rezultatele românilor și cele de interes general.

HotNews.roFoto: Hotnews

10. Simona la Indian Wells (și, în subsidiar, seria ei de primăvară pe hard)

La început de an, Simona se oprea iar în sferturi la Australian Open, oprită de Makarova într-un meci de tristă amintire, iar câteva zile mai târziu pierdea și cu Muguruza la Galați. În condițiile astea, erau destui cei care nu ar fi investit prea multe așteptări în turneele următoare. Însă, ca și în 2014, Simona a legat poate cea mai bună perioadă a sezonului între februarie și martie, câștigând două titluri consecutive și mergând până în semifinalele celui de-al treilea turneu, unde a pierdut la luptă cu Serena. Cum toate astea s-au petrecut și într-un context personal complicat, performanța Simonei rămâne una dintre cele mai bune ale anului în WTA. Întâi, românca și-a egalat personal best-ul, luând titlul la Dubai, într-un turneu în care s-a scuturat de complexul Makarova, într-un meci evident important pentru ea. O primă victorie dintr-o serie consistentă de revanșe împotriva unor jucătoare care i-au produs probleme în momente importante; aveau să urmeze Pennetta, Muguruza, Mladenovic, Suarez-Navarro, Venus și, cea mai importantă dintre toate, Azarenka.

Seria de primăvară a continuat la Indian Wells, un turneu pe care nu-l separă multe de Slamuri, atât ca dificultate și durată, cât și în accepțiunea jucătoarelor. În ceea ce a devenit o coincidență fericită în ce-o privește pe Simona și turneele jucate în deșert, românca a reușit cel mai important trofeu al carierei și cel mai important titlu românesc de simplu în circuitele profesioniste de seniori în istoria recentă.

9. Flavia Pennetta: campioană la US Open, apoi se retrage

Zilele trecute, într-o recapitulare a US Open difuzată de Eurosport, Flavia Pennetta putea fi văzută cum respingea categoric orice posibilitate de a rămâne cu trofeul la capătul turneului. Era deja faza sferturilor de finală, iar Flavia încă mai scutura temeinic din cap atunci când Barbara Schett o întreba dacă se vede în calitate de câștigătoare.

Câteva zile mai târziu, după victorii cu Kvitova, Simona și cu Roberta Vinci, Flavia Pennetta intra în cercul select al câștigătoarelor de Grand Slam. La 33 de ani, Flavia a devenit direct cea mai în vârstă first-time Slam winner. Și unde asta: la o competiție în care absolut toată suflarea tenisului (inclusiv o bună parte din fetele de pe tablou) aștepta s-o vadă pe Serena completând careul Slamurilor.

Oricât de șocantă a fost performanța Flaviei, ea nu este chiar întru totul inexplicabilă. Pennetta a jucat mereu bine și foarte bine la US Open, turneu la care făcuse cel puțin sferturi de finală din 2011 încoace. De asemenea, cel mai important titlu al ei venise cu un an înainte la Indian Wells, în condiții de joc aproximativ asemănătoare. Și atunci, Flavia se strecurase neobservată pe tablou și a știut să profite de circumstanțe. Când, aflată la două puncte de victorie, Kvitova n-a putut să închidă meciul, Pennetta a întors treptat meciul și a doborât-o pe o cehoaică obosită și cu probleme de sănătate. În semifinale, Flavia a dominat-o autoritar pe o Simona rămasă fără resurse emoționale după ce dăduse totul în solicitantul meci cu Azarenka, unul cu semnificații personale importante. Ulterior, reprogramarea meciului cu o zi mai târziu a avut (aveau să admită atât tabăra Simonei, cât și cea a Serenei) efecte nescontate, iar outsiderele au jucat lipsite de griji și au doborât două favorite mari, dar cu picioare grele. În finală, Flavia a avut exact atât sânge rece cât i-a trebuit ca să o depășească pe Roberta.

Șocul și așa mare a fost dublat la ceremonia de premiere, când Pennetta a anunțat că se retrage. Pentru unii a fost o decizie inspirată - ce mod mai bun să te retragi decât la scena celei mai mari performanțe a carierei. Pentru alții, timingul a fost prost - spun ei, Flavia și-a anihilat singură buzz-ul victoriei. Privind-o pe grațioasa italiancă, e greu să le dai dreptate acestora: la scena finalei US Open, dar și ulterior, Flavia a arătat într-un singur fel: fericită. Peste puține ore, 2016 începe fără Pennetta, deși o apariție neașteptată la Jocurile Olimpice n-ar trebui exclusă.

8. Finalul simbolic al erei Nadal la Roland Garros; abia a doua înfrângere a carierei sale la Paris

A fost meciul pe care îl aștepta toată lumea, încă de la tragerea la sorți. Novak era mare favorit, după sezonul slab al lui Rafa. Dar în sport nimic nu e real până nu e înfăptuit și nu cred că Djokovic a intrat în acel sfert de finală ca și cum îl câștigase. Doar era pățit: de două ori mai fusese dat favorit contra lui Nadal la Paris și degeaba. În continuare, Djokovic juca în aceeași timp împotriva umbrei lui Nadal, o umbră legendară la Roland Garros.

7-5 6-3 6-1 a fost scorul și el spune corect povestea partidei. Primul set a fost departe de a fi ușor, al doilea a fost în continuare disputat, abia în al treilea a defilat Novak. Am avut un Nadal la un nivel mediocru pe zgură pentru standardele sale contra unui Djokovic la ce mai înalt nivel al carierei și timp de două seturi Rafa a fost în meci. Asta spune multe despre ce fel de jucător este Nadal la Paris.

De asemenea, nu trebuie să subestimăm costurile acestei victorii pentru Novak. Într-adevăr, a fost un uriaș suspin de ușurare, dar otrava ascunsă a fost că a venit în sferturi. După aceea au urmat încă două meciuri pentru care Djokovic a trebuit să găsească resurse emoționale și s-o ia din nou de la capăt. Semifinala contra lui Murray a ajuns în decisiv pentru că Novak a scăpat-o din mână, după ce a condus cu două seturi la zero. Cu sfârșitul amânat pentru ziua următoare, nu pot să nu mă întreb dacă acel meci nu a diminuat rezervele cu care Djokovic a intrat în finală. La acest nivel, orice mică deviere de la rutină poate avea urmări.

Sfertul de finală pierdut a avut consecințe la fel de mari și asupra lui Nadal, ajuns la conferința de presă direct de pe teren, întunecat și transfigurat, cu chipul subțiat și ochii arzând în orbite. Pe tot parcursul conferinței s-a simțit o furie mocnită în spatele cuvintelor sale; ”ăsta nu este nivelul meu, eu nu sunt jucător de locul 10”, a spus el aproape amenințător. ”La anul voi fi din nou la Paris și nu voi veni doar de dragul de a veni”, a declarat în spaniolă, ca un avertisment pentru restul adversarilor și o promisiune făcută sieși. Însă până să fie mai bine, avea să fie mult mai rău în 2015 pentru Rafa, iar această ieșire timpurie de la Roland Garros, chiar dacă previzibilă, cred că a atârnat greu în balanța încrederii sale. Tocmai pentru importanța simbolică a acestui loc în cariera lui Rafa.

Citeste continuarea materialului pe treizecizero.ro.