Cu un Djokovic aflat intr-o stare de gratie, circuitul ATP ii simte mai mult ca niciodata lipsa lui Rafael Nadal. Ibericul, alaturi de Roger Federer si partial de Stan Wawrinka, este unul jucatorii care ar putea sa ii puna probleme lui Nole in 2016. "Rafa poate castiga turnee de Grand Slam, daca nu as fi crezut acest lucru nu m-as mai fi aflat aici" - Toni Nadal, unchiul si antrenorul numarului cinci din clasamentul ATP. Cheia succesului pentru Rafa in anul viitor este linistea interioara.

HotNews.roFoto: Hotnews

Despre sperantele pentru 2016

"Nu m-as mai fi implicat la o asemenea munca, daca nu as fi avut incredere ca Rafa mai poate castiga turnee de Grand Slam" - Toni Nadal.

Cele mai mari sanse la Roland Garros

"Poate castiga Australian Open in ianuarie. In ultimii ani, Rafa a fost eliminat prematur de la Wimbledon, dar asta nu inseamna ca nu are sansa sa la Londra. La Roland Garros, cu siguranta poate sa se impuna. In tenis, ai nevoie de incredere pentru a face diverse lucruri. E imposibil sa castigi fara sa ai incredere in propriile forte" - Toni Nadal.

Se simte din nou confortabil pe teren

"Nu poti sa castigi niciun turneu important daca nu crezi in asta. E cel mai important pas. Rafa a inceput sa se simta din nou confortabil pe teren" - Toni Nadal.

Ultimele luni i-au dat o mare incredere in propriile forte

"In acest moment, Rafa trebuie sa munceasca mult in special la ceea ce are de imbunatatit. In multe luni din acest an, el stia ce trebuie sa faca, dar nu putea sa puna in practica. In acest moment, nu numai ca stie ce trebuie sa faca, dar ii si iese (n.r. face referire la ultimele luni din acest an). Aceasta incredere ii da posibilitatea de a juca bine" - Toni Nadal.

"Da, sunt de parere ca in ultimele doua luni, Rafael a jucat mai bine decat in tot anul 2015" - Toni Nadal.

Ce trebuie sa imbunatateasca

"De ce are nevoie Rafa? Pai, sa fie mai agresiv de pe baseline (n.r. linia de fund), sa vina de cat mai multe ori posibil la fileu si sa isi imbunatateasca serviciul" - Toni Nadal.

"Cheia revenirii lui Rafael Nadal in 2016: Linistea" - Toni Nadal.

Rafa are 14 turnee de Grand Slam castigate, aflandu-se la egalitate cu Pete Sampras. Lider se mentine Roger Federer, cu 17, in timp ce Novak Djokovic vine puternic din urma: are deja 10, dupa ce in 2015 a castigat Australian Open, Wimbledon si US Open.

Daca Nadal va reusi sa creasca nivelul aratat in ultimele luni in circuit, Federer va fi mai agresiv la retur si la serviciu, Wawrinka va avea cat mai multe zile precum semifinala si finala de la Roland Garros din acest an, iar Nole va fi la fel, atunci am putea avea un sezon 2016 foarte interesant.

Prima mare batalie din 2016 va fi Australian Open (18-31 ianuarie 2016), competitie unde Novak Djokovic se simte precum acasa (s-a impus in 2008, 2011, 2012, 2013 si 2015).