Simona Halep a avut parte de un debut perfect la Turneul Campioanelor, numarul doi mondial trecand la pas de Flavia Pennetta (6-0, 6-3). "Pennetta nu a avut nicio sansa in meciul cu Halep", precizeaza, duminica, Gazzetta dello Sport.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aici ai statistica partidei si desfasurarea meciului dintre Halep si Pennetta.

"Pennetta nu a avut nicio sansa in meciul cu Simona Halep, care s-a impus fara drept de apel, duminica, in debutul Turneului Campioanelor. Romanca s-a impus in primul set in jumatate de ora, scor 6-0. Flavia a incercat sa revina in setul doi, dar a cedat mental si in final s-a predat" - Gazzetta dello Sport.

"Duminica a fost o cu totul alta poveste (n.r. fata de semifinala de la US Open). Romanca a fost sigura pe ea, iar Flavia nervoasa nu a avut nicio sansa. O regina a cazut, traiască regina" - ubitennis.com

"Romanca, a carei forma nu o stiam exact avand in vedere ca a avut turnee marcate de accidentari, a fost expeditiva (6-0, 6-3) si a preluat conducerea grupei rosii in asteptarea meciului dintre Maria Sharapova si Agnieszka Radwanska" - L'Equipe.

"Halep a castigat primul ei meci la Singapore si a obtinut o razbunare rapida impotriva celei care a invins-o la US Open" - wtatennis.com, conform Mediafax.