​Turneul de Grand Slam de la Wimbledon va debuta pe 29 iunie, iar Simona Halep va fi una din favoritele la castigarea trofeului. Forma aratata insa in ultimul timp nu este una datatoare de mari sperante, lucru observat si de jurnalistii de la Sports Illustrated: "Simona Halep este in criza, forma ei este ingrijoratoare".

Simona Halep, la WimbledonFoto: wimbledon.com

"Este oficial, Simona Halep este in criza. Poate ca nu este una atat de pronuntata ca acelea in care se afla Eugenie Bouchard si Agnieszka Radwanska, ambele pierzand repede la Birmingham, insa forma ei este ingrijoratoare.

De cand a fost invinsa de Serena Williams in semifinalele de la Miami, Simona n-a mai fost aceeasi jucatoare. N-a reusit sa ajunga in vreo finala pe zgura, suprafata ei preferata, ba chiar a fost eliminata rapid de la Roland Garros.

Acum, dupa un nou rezultat dezamagitor la Birmingham, si-a dat afara antrenorul (n.r. pe Victor Ionita) chiar inainte de Wimbledon", au punctat jurnalistii americani de la Sports Illustrated.

La putin timp dupa despartirea de Victor Ionita (cu care a lucrat incepand cu finalul lui 2014), Simona Halep a anuntat, prin vocea managerului Virginia Ruzici, ca va avea doi antrenori la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului (va incepe pe 29 iunie). Acestia vor fi Darren Cahill si Daniel Dobre.

In varsta de 23 de ani, Simona Halep a avut mai multi antrenori incepand cu 2013, an in care a inceput ascensiunea sa in circuitul WTA. Astfel, numarul trei mondial a lucrat cu Andrei Mlendea, Adrian Marcu, Wim Fisette si Victor Ionita (a mai colaborat si cu Thomas Hogstedt).

In 2014, Halep a ajuns pana in faza semifinalelor de la Wimbledon, faza a competitiei unde a fost eliminata de Eugenie Bouchard.