Jucatoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a decis sa nu joace meciul de dublu din sferturile de finala ale turneului de la Brimingham, dupa ce a fost eliminata la simplu, transmite Mediafax. Halep, cap de serie numarul 1, a fost invinsa, vineri, cu scorul de 2-6, 6-0, 7-6 (4), de sportiva franceza Kristina Mladenovic, locul 43 WTA, in sferturile de finala ale turneului de categorie Premier de la Birmingham.

Simona HalepFoto: wtatennis.com

Tot vineri, Simona Halep trebuia sa evolueze si in sferturile de finala ale probei de dublu, alaturi de britanica Heather Watson, impotriva perechii Yung-Jan Chan/Jie Zheng (Taiwan/China).

Dupa retragerea echipei Halep/Watson, asiaticele s-au calificat in semifinale.

Si Mladenovic a decis sa nu mai joace la dublu, unde facea echipa cu Timea Babos din Ungaria.