￯Perechea Lucie Hradecka/Marcin Matkowski (Cehia/Polonia) s-a calificat, miercuri, in finala probei de dublu mixt de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informeaza site-ul oficial al competitiei, scrie Mediafax.

Hradecka si Matkowski au invins, in semifinale, cu scorul de 7-5, 7-6 (5), dupa o ora si 23 de minute, cuplul Jie Zheng/Henri Kontinen (China/Finlanda).

In finala, Lucie Hradecka si Marcin Matkowski vor intalni perechea americana Bethanie Mattek-Sands/Mike Bryan, cap de serie numarul 2, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-3, 10-8, de cuplul Horia Tecau/Katarina Srebotnik (Romania/Slovenia).