Demnitatea şi atitudinea reţinută sunt consecinţele fireşti ale conştiinţei valorii proprii. Văicăreala sau acuzele nu sunt decât semnul fricii, a lipsei de valoare şi de încredere în sine. Deci Andreea Mitu a pierdut şi a început să se audă din nou corul bocitorilor şi al procurorilor de ocazie, care au început s-o scoată şi pe Simona vinovată de diverse chestii care n-au nicio legătură cu ea.
O s-o spun pe şleau. Mie toate astea mi se par jalnice. În tenis nu trebuie să aştepţi patru ani pentru o Cupă Mondială - este câte un Grand Slam la fiecare trei luni. Între Roland Garros şi Wimbledon sunt doar trei săptămâni (până anul trecut erau doar DOUĂ). Să te văicăreşti pentru o înfrângere ca pentru sfârşitul lumii duhneşte a neprofesionalism şi a disperare. Duhneşte mai ales a lipsă de cunoaştere a sportului şi lipsă de încredere în sportiv, pentru că semnalizează că nu crezi că jucătoarea va putea să mai repete performanţa – să nu ai încredere în jocul ei este cea mai mare insultă pe care o poţi adresa cuiva care se află în elita profesiei.
De asta nu-i auzi pe cei mai buni jucători văitându-se, pentru că este contraproductiv şi pierdere din timpul şi aşa preţios dintre un turneu şi următorul. Am fost la conferinţa Sharapovei, care a venit la nici 30 de minute după ce ieşise de pe teren învinsă și-și pierduse trofeul. Nici jumătate de oră! Calmă, cu tonul vocii stabil, lucidă şi măsurată. Aceeaşi atitudine a căpătat-o şi Simona după un an petrecut la vârf. Bravo ei. Este singura atitudine care îţi dă posibilitatea de a merge mai departe şi de a creşte ca jucător. De asemenea, este singura atitudine care semnalizează celorlaţi că ai încredere că acesta nu este ULTIMUL meci la nivel înalt pe care îl vei disputa.
0
4
