Despre demnitate în tenis și cum investim (sau nu) încredere în jucătorii români

Marţi, 2 iunie 2015, 16:20 Sport | Tenis

​Demnitatea şi atitudinea reţinută sunt consecinţele fireşti ale conştiinţei valorii proprii. Văicăreala sau acuzele nu sunt decât semnul fricii, a lipsei de valoare şi de încredere în sine. Deci Andreea Mitu a pierdut şi a început să se audă din nou corul bocitorilor şi al procurorilor de ocazie, care au început s-o scoată şi pe Simona vinovată de diverse chestii care n-au nicio legătură cu ea.

O s-o spun pe şleau. Mie toate astea mi se par jalnice. În tenis nu trebuie să aştepţi patru ani pentru o Cupă Mondială - este câte un Grand Slam la fiecare trei luni. Între Roland Garros şi Wimbledon sunt doar trei săptămâni (până anul trecut erau doar DOUĂ). Să te văicăreşti pentru o înfrângere ca pentru sfârşitul lumii duhneşte a neprofesionalism şi a disperare. Duhneşte mai ales a lipsă de cunoaştere a sportului şi lipsă de încredere în sportiv, pentru că semnalizează că nu crezi că jucătoarea va putea să mai repete performanţa – să nu ai încredere în jocul ei este cea mai mare insultă pe care o poţi adresa cuiva care se află în elita profesiei.

De asta nu-i auzi pe cei mai buni jucători văitându-se, pentru că este contraproductiv şi pierdere din timpul şi aşa preţios dintre un turneu şi următorul. Am fost la conferinţa Sharapovei, care a venit la nici 30 de minute după ce ieşise de pe teren învinsă și-și pierduse trofeul. Nici jumătate de oră! Calmă, cu tonul vocii stabil, lucidă şi măsurată. Aceeaşi atitudine a căpătat-o şi Simona după un an petrecut la vârf. Bravo ei. Este singura atitudine care îţi dă posibilitatea de a merge mai departe şi de a creşte ca jucător. De asemenea, este singura atitudine care semnalizează celorlaţi că ai încredere că acesta nu este ULTIMUL meci la nivel înalt pe care îl vei disputa.

Citește articolul complet pe Treizecizero.ro.