Numarul 1 mondial, Serena Williams, a declarat, miercuri, ca regreta ca nu a putut juca la turneul de la Indian Wellls cu Simona Halep, insa a subliniat ca abia astepta sa evolueze in semifinale la Miami Open contra numarului 3 mondial.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Abia astept, pentru ca nu am putut juca data trecuta. Am fost dezamagita ca nu am putut juca, dar nu eram la capacitate maxima. Asa ca acum abia astept sa joc cu ea", a declarat Williams, potrivit Mediafax.

Jucatoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA si cap de serie numarul 3, a invins-o, joi, cu scorul de 6-1, 7-5, pe americanca Sloane Stephens, locul 45 WTA, si s-a calificat in semifinalele turneului Miami Open, faza in care o va intalni pe Serena Williams, numarul 1 mondial.

La randul ei, Serena Williams (SUA) a invins-o pe Sabine Lisicki (Germania), locul 21 WTA si cap de serie numarul 27, cu scorul 7-6 (4), 1-6, 6-3, in sferturile de finala. Pentru cea mai buna jucatoare din lume, potrivit clasamentului WTA, aceasta a fost victoria cu numarul 700 din cariera.

Halep si Williams s-au intalnit ultima data, in octombrie 2014, in finala Turneului Campioanelor, romanca fiind invinsa, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele doua jucatoare s-au mai intalnit si in Grupa Rosie a competitiei, cand Halep a castigat cu 6-0, 6-2.

Ocupantele locurilor 1 si 3 WTA ar fi trebuit sa joace una impotriva celeilalte si in semifinalele turneului de la Indian Wells, dar Williams s-a retras inaintea partidei, din cauza unei accidentari la genunchi.

Meciul Halep - Williams este programat, vineri, de la ora 04.00.