Simona Halep: "Vreau un nou meci cu Serena Williams, as prefera pe zgura"
"Bineinteles ca vreau un nou meci cu Serena, pentru ca nu prea stiu unde ma aflu acum. Eu am batut-o usor, motivele le stie toata lumea, ea m-a batut in finala foarte usor, pentru ca si eu am avut motivele mele. Vreau un meci ca sa-mi dau seama foarte bine unde ma aflu si unde sunt fata de ea. As juca pe orice suprafata, dar as prefera pe zgura", a declarat Simona Halep pentru Digisport.
"Nu am mai vorbit cu Serena de atunci (n.r. de la finala Turneului Campioanelor), dar pe teren a fost un moment frumos, mi-a dat incredere si am vazut cum se poarta un campion. Am invatat foarte multe de la ea si de la acel turneu", a concluzionat Halep.
Ce program va avea la inceputul lui 2015
Inainte de a participa la Australian Open (primul turneu de Grand Slam al anului), Simona Halep va evolua la turneele WTA de la Shenzhen si Sydney. Numarul trei in ierarhia mondiala, Halep va fi cap de serie numarul unu la cele doua competitii.
Halep va fi favorita numarul unu la Shenzhen, iar apoi va participa la Sydney, acolo unde anul trecut a fost eliminata inca din primul tur de Madison Keys.
Competitia de la Shenzhen se va disputa in perioada 4-10 ianuarie 2014 (premii totale in valoare de 500.000 de dolari), in timp ce turneul de la Sydney va avea loc intre 11 si 16 ianuarie 2015 (premii de 731.000 de dolari).
Australian Open va incepe pe 19 ianuarie si se va incheia pe 31 ianuarie 2015.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
Putina modestie n-ar strica , imi amintești de bancuri cu iepurasul si ursul .