​În episoadele anterioare am vorbit despre generația actuală de campioni din tenisul românesc, respectiv despre cea viitoare. Dar cum rămâne cu sistemul, cel care ar trebui să înlesnească drumul spre performanță al unui copil?

Structura de rezistenţă pe care se aşează tenisul românesc, Federaţia Română de Tenis, se poziţionează pe un fundament instabil. Etajele superioare ale piramidei (cluburi, antrenori, competiţii) se clatină, iar acei jucători care continuă să urce spre vârf sunt supuşi unor eforturi deseori supraomeneşti pentru a-şi menţine echilibrul.

Totul pleacă de la "sistem" sau, aşa cum mulţi invocă, de la carenţele sau chiar lipsa acestuia. Un semnal de alarmă în această direcţie îl trage Victor Hănescu, care invocă politici inconsecvente în sprijinirea juniorilor şi deplânge "lipsa specialiştilor în adevăratul sens, pentru fiecare ramură a sportului de performanţă".

A simţit-o pe propria piele şi nu e de mirare că ajunge să spună că "în România, totul s-a făcut la întâmplare". Unul dintre antrenorii cu rezultate atât în segmentul de iniţiere, cât şi în marea performanţă pune, de asemenea, degetul pe rană: "Ei se ocupă de vârfuri, nu de dezvoltarea bazei de selecţie. Nu sunt oameni specializaţi în federaţie pe copii şi juniori. N-am avut niciodată un sistem. Federaţia ne oferă doar un cadru de concursuri şi de clasamente".

Din interior, antrenorul federal Alina Tecşor admite franc: "Dacă eu zic acum oficial că în România nu există sistem, e ca şi cum mi-aş da singură în cap. Dar ăsta e adevărul! Noi, federaţia, luăm trei sportivi şi investim în ei. Federaţia are câteva obiective, iar dacă intri pe tablou la Grand Slam-uri, ai plătite biletele de avion… Cine se încadrează, primeşte ceva. Cine nu, nu!"

Cel mai des este invocată lipsa fondurilor, însă o altă sursă din zgură consideră că nu atât fondurile insuficiente ne trag în jos, cât "dezinteresul, lipsa de bunăvoinţă", în condiţiile în care "cei mai nevoiaşi, ca noi, cum ar fi cehii, au un sistem clar.

Citește pe Treizecizero.ro continuarea reportajului, cu detalii noi și bogate despre un subiect complicat: care sunt minusurile unui sistem care nu reușește să-și ajute copiii care vin la tenis și-și doresc să ajungă la fel ca Simona Halep.