În 2013, când Federer încheia sezonul cu o (altă) înfrângere în fața lui Nadal, Roger declara, cu o mină tristă și încordată, dar câtuși de puțin resemnată, că se așteaptă la un 2014 incomparabil mai bun, care să facă uitat anul cel mai slab al carierei lui, an în care a coborât până pe locul 8.
Era privit cu neîncredere de aproape toată lumea, pentru că până și unui campion de talia lui Federer nu îi ajung doar cuvintele ca și garanție. Atât de mare fusese șocul și rapiditatea declinului înregistrat între primăvara și toamna acelui an. Când semnele arătau atât de prost, un reviriment părea pur și simplu imposibil, în condițiile în care elvețianul mai adăuga un an în buletin, iar concurența era din ce în ce mai acerbă.
A fost întrebat ce înseamnă “reviriment”, din punctul lui de vedere, iar răspunsul a fost primit iar cu o doză mare de scepticism. E de ajuns să dăm o tură prin secțiunea de comentarii a oricărui articol de tenis din toamna anului trecut. “Înseamnă să câștig turnee, cinci turnee sau ceva de genul acesta. Să plec de la turnee cu trofeul. Asta păstrează lucrurile interesante. Cât despre clasament, atâta vreme cât nu sunt pe locul 1, atunci nu mă preocupă în mod deosebit, deși ar fi bine să rămân în Top 4, pentru tragerile la sorți. Dar fie locul 1, fie trofee”.
Se dovedește încă o dată că estimările pe care le face Federer au precizie de chirurg. Va veni o zi în care Federer trebuie să primească mai mult credit pentru abilitățile sale de analist, nu îndeajuns de apreciate la ora actuală, și care sunt, n-am niciun dubiu, pe măsura talentului de pe teren.
Citeste aici continuarea materialului.
