Perechea alcatuita din tenismanul roman Horia Tecau si olandezul Jean-Julien Rojer a castigat proba de dublu a turneului ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.399.700 dolari, duminica, dupa ce a dispus cu 7-5, 6-4 in finala cu cuplul Sam Groth (Australia)/Leander Paes (India), anunta Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Horia Tecau si Jean-Julien Rojer, care vor primi 93.460 dolari si 500 de puncte ATP, si-au trecut in palmares al cincilea lor titlu impreuna, toate anul acesta, din sase finale ATP, dupa victoriile de la Zagreb, Casablanca, Bucuresti si s-Hertogenbosch. Singura finala pierduta a fost cea de la Rotterdam.

Tecau a ajuns la 21 de turnee ATP castigate la dublu: cinci alaturi de Rojer, anul acesta, la Zagreb, Casablanca, Bucuresti, s-Hertogenbosch si Washington, trei cu Max Mirnii (Bucuresti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate in 2013), zece alaturi de Robert Lindstedt (2012 - Bucuresti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 ¬ New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch si Casablanca). Horia a mai castigat in 2011 alaturi de Victor Hanescu (Acapulco) si belgianul Dick Norman (Zagreb), iar in 2010 alaturi de Marcus Daniell (Auckland). Horia a iesit invingator in 2012 si in proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecau pierdut 14 finale la dublu: in 2014 alaturi de Rojer la Rotterdam, in 2013 la Sydney si Delray Beach, ambele alaturi de Max Mirnii, in 2012 la Rotterdam, Madrid si Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alaturi de Lindstedt, si in 2009 la Stuttgart (alaturi de Hanescu) si la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecau a fost invins in finala probei de dublu mixt anul acesta la Australian Open, alaturi de Sania Mirza (India).