Halep o va intalni in semifinalele turneului dotat cu premii in valoare totala de 3.671.405 euro pe jucatoarea ceha Petra Kvitova, a cincea favorita si locul 6 mondial, care a beneficiat in sferturi de abandonul liderului mondial, americanca Serena Williams.
Simona Halep si Petra Kvitova s-au mai intalnit o singura data, in finala turneului de la New Haven, in 2013. Halep s-a impus atunci cu scorul de 6-2, 6-2.
Pentru calificarea in penultimul act al competitiei, Halep va primi 390 de puncte WTA si un cec in valoare de 172.425 de euro.
Aceasta este a doua semifinala de turneu Premier Mandatory pentru Simona Halep, dupa cea de la Indian Wells, din luna martie, pierduta de romanca in fata sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.