HCM Constanta a obtinut, duminica, cel de-al cincilea titlu de campioana a Ligii nationale la handbal masculin, dupa victoria din etapa a 24-a a campionatului intern, din fata ultimei clasate, Rom Cri Brasov, scor 37-22 (20-12).

Constantenii si-au asigurat un nou titlu de campioni nationali cu doua etape inainte de final, avand un avans de patru puncte fata de ocupanta pozitiei secunde, UCM Resita. In caz de egalitate la finalul sezonului, HCM are avantajul rezultate lor directe (26-20 tur si 26-24 retur). Constantenii vor avea de asteptat pentru a intra in posesia medaliilor de campioni, acestea urmand a le fi inmanate in ultimul meci al sezonului, din 6 mai, de actre oficialii Federatiei Romane de Handbal, atunci cand HCM intalneste pe teren propriu pe Dinamo.

"Ne bucuram ca suntem constanti, ca am obtinut un nou titlu si acum vrem sa repetam sezonul 2005-2006, cand am reusit eventul. In urmatorul sezon al Ligii Campionilor vrem sa furnizam surpriza si sa ajungem intre cele mai bune opt echipe", a declarat Laurentiu Toma, potrivit Mediafax.

"De obicei formatiile care participa in Liga Campionilor au un sezon mai slab in campionat, insa noi am dovedit ca se poate pe ambele fronturi", a mentionat si directorul executiv al constantenilor, Nurhan Ali.

Rezultate etapa a XXIV-a:

HCM Constanta - SC Municipal Rom Cri Brasov 37-22 (20-12)

Minaur Stiinta CSM Baia Mare - Dinamo Bucuresti 32-24 (14-12)

Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu - HC Odorhei 32-30 (13-16)

UCM Resita - U Poli Municipal Timisoara 35-17 (19-9)

U Bucovina Suceava - U Transilvania Cluj 32-22 (13-9)

Stiinta Mun. Dedeman Bacau - Steaua MFA Bucuresti, 28 aprilie, ora 18:00

Clasament*:

1. HCM Constanta 40 puncte (703-569)

2. UCM Resita 36p (676-568)

3. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 31p (618-593)

4. Stiinta Municipal Dedeman Bacau 30p (654-603)

5. Universitatea Bucovina Suceava 28p (660-587)

6. Steaua MFA Bucuresti 28p (621-550)

7. HC Odorhei 20p (683-706)

8. HC Minaur Stiinta CSM Baia Mare 17p (577-582)

9. Universitatea Transilvania Cluj 17p (586-614)

10. CSM Satu Mare 13p (645-697)

11. Universitatea Politehnica Municipal Timisoara 13p (551-660)

12. Dinamo Bucuresti 10p (675-769)

13. SCM Rom Cri Brasov 3p (549-700)

*CSM Medgidia, retrasa din campionat