Din cauza norului de cenusa provenit de la eruptia unui vulcan in Islanda, arbitrii Lars Geipel si Marcus Helbig (din Germania) nu au putut ajunge la Valcea, acestia urmand sa fie inlocuiti de catre danezii Claus Gramm Pedersen si Henrik Mortensen, informeaza site-ul ehf.com.

Interdictiile de zbor din Europa (din cauza norului de cenusa provenit de la eruptia unui vulcan in Islanda) au modificat brigada de arbitri de la partida Oltchim - Gyor.

Delegati initial de EHF sa conduca partida de la Valcea, Lars Geipel si Marcus Helbig nu au putut zbura pana in Romania, date fiind restrictiile impuse din cauza norului de cenusa.

In aceste conditii, semifinala din Sala Traian va fi arbitrata de Claus Gramm Pedersen si Henrik Mortensen, ambii din Danemarca. Cei doi se aflau la turneul Under 20 de la Brasov, iar forul european i-a delegat si pentru disputa de la Valcea.

"Niciun avion nu s-a ridicat de la sol din Germania si cei doi arbitri nemti delegati initial ar fi trebuit sa ajunga doar cu masina. Nu ar mai fi avut timp efectiv. Am fost astfel anuntati de EHF ca partida de duminica va fi condusa de danezii Pedersen si Mortensen", a declarat vicepresedintele CS Oltchim, Nicolae Luca, citat de site-ul oficial campioanei Romaniei.

Demn de mentionat este faptul ca cei doi danezi nu au mai condus vreo partida a valcencelor, in timp ce Gyor-ul a bifat o remiza (26-26) cu Buducnost, in editia trecuta a Ligii Campionilor cu cei doi nordici arbitrand.