Rulmentul se confrunta cu o situatie fara precedent! Dupa ce le-a pierdut pe Cristina Neagu si pe Vizitiu din cauza neachitarii restantelor salariale, clubul brasovean e pe cale sa se desparta si de Woo Sun Hee. Jucatoarea sud-coreanca vrea sa devina jucatoarea libera din aceleasi motive ca si cele doua foste colege ale sale.

"Pot sa confirm ca Woo Sun Hee si-a depus memoriu pentru neonorarea unor clauze din contract referitoare la salariu. Nu stiu cand se va judeca acest memoriu", a declarat presedintele Comisiei pentru Solutionarea Memoriilor din cadrul FRH, Mihai Marinescu.

Handbalistele Rulmentului Brasov, Patricia Vizitiu si Cristina Neagu, au fost declarate libere de contract de FRH. Marti, clubul din Brasov trebuia sa le achite jucatoarelor salariile restante din luna mai, anul trecut.