CSM București va avea parte de o „dublă” foarte dificilă cu Esbjerg, iar ​Cristina Neagu a afirmat că în Final4-ul Ligii Campionilor se va califica formaţia care va greşi mai puţin.

Cristina NeaguFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Referitor la partida din prima manşă a sferturilor, programată, duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, interul stânga a afirmat că îi aşteaptă în număr mare în tribune pe suporterii bucureşteni.

„Este o dublă foarte importantă care ne-ar permite să ajungem în Final4 după trei sezoane. E un obiectiv foarte important pentru clubul nostru. Pe această cale vreau să fac un apel către suporteri să fie alături de noi duminică. Ştiu că e 1 mai şi oamenii se gândesc să facă alte lucruri, dar e ultimul meci pe care îl jucăm în Sala Polivalentă în acest sezon şi avem mare nevoie de sprijinul lor pentru a face un meci bun şi să obţinem o victorie concludentă.

Esbjerg s-a întărit mult, a jucat bine în acest sezon, a câştigat şi grupa noastră. Eu cred că va fi o dublă echilibrată şi calificarea se va decide după 120 de minute. Ele nu s-au calificat niciodată până acum în Final4 şi va fi presiune şi pe ele. Cine va greşi mai puţin se va califica

Este cel mai greu meci şi pentru că este şi cel mai important moment al competiţiei pentru noi, este sfert de finală. Este cel mai greu meci, dar cred că puteam să întâlnim şi adversari mai buni. Faptul că jucăm returul în deplasare e un dezavantaj, însă acest lucru îl obţii printr-o clasare mai bună în grupă, ceea ce noi n-am reuşit.

Eu mi-aş dori o calificare fără emoţii, dar în astfel de meciuri e multă presiune. Chiar îmi doresc ca lucrurile să fie de partea noastră de această dată şi să ne calificăm. Însă întâlnim o echipă foarte bună care cred eu că este uşor favorită în această dublă. Sper ca duminică să facem un meci bun, să câştigăm, dacă se poate, la o diferenţă liniştitoare, iar apoi vedem ce vom face în Danemarca", a afirmat Neagu, citată de Agerpres.

Cristina Neagu, obosită înaintea turului cu Esbjerg

Neagu susţine că pentru formaţia sa este un dezavantaj faptul că nu s-a putut antrena în Sala Polivalentă din Capitală înaintea acestui meci. Ea a menţionat că este puţin obosită după drumul lung până în Insulele Feroe acolo unde a evoluat cu naţionala României în preliminariile Campionatului European.

„E un dezavantaj şi faptul că nu ne putem antrena în Sala Polivalentă unde vom juca meciul. Nu am mai intrat acolo de săptămâni bune, abia am reuşit să obţinem să jucăm acest meci acolo. Lucrurile nu sunt aşa cum ne-am dori, dar suntem într-un sfert de finală şi vrem să trecem mai departe. Sunt puţin obosită pentru că am făcut ocolul lumii ca să ajungem în Insulele Feroe, deci a fost o săptămână care m-a afectat destul de mult din punct de vedere fizic, dar e un moment important şi sunt motivată să dau tot ce am mai bun”, a subliniat Neagu.

Referitor la grupa de la Campionatul European, acolo unde România va întâlni Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord, Neagu a afirmat: „E o grupă grea, însă avem şansele noastre. Dar mai sunt multe luni până la Campionatul European, prefer să vorbim când ne vom apropia de acel moment”.

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti întâlneşte, duminică, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Capitală, formaţia daneză Team Esbjerg, într-o partidă contând pentru prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Partida retur este programată pe 8 mai, la Esbjerg.