​Loïk Le Priol, principalul suspect în uciderea pe o stradă din Paris a fostului internațional argentinian de rugby Federico Martin Aramburu, a fost predat de Ungaria autorităţilor franceze şi va fi prezentat, vineri, în faţa unui judecător.

Martin AramburuFoto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia

El a fost extrădat joi seară, iar la sosirea la Paris a fost plasat în detenţie.

Le Priol urmează să fie prezentat vineri dimineaţă unui judecător de instrucţie al tribunalului din Paris, care îl va anunţa cu privire la rechizitoriul său pentru „asasinat”, şi l-ar putea interoga.

Tânărul de 27 de ani a fost arestat, săptămâna trecută, la punctul de frontieră Zahoni, în cadrul unui mandat european de arestare, în timp ce se pregătea să meargă în Ucraina.

Acest fost militar şi membru al mişcării de extremă dreapta GUD este suspectat că ar fi tras, la 18 martie, în centrul Parisului, asupra fostului internaţional argentinian în vârstă de 42 de ani, care a murit pe loc din cauza rănilor.

Un alt bărbat, Romain Bouvier, 31 de ani, fost student al universităţii pariziene Assas, a fost arestat în Sarthe. Şi el ar fi tras asupra lui Aramburu.

De asemenea, o tânără de 24 de ani suspectată că ar fi condus un vehicul aparţinând lui Loïk Le Priol în seara evenimentelor, a fost inculpată pentru „complicitate la omor” şi plasată în arest preventiv, scrie News.ro.