Kyrie Irving, vedeta echipei de baschet Brooklyn Nets (evoluează în NBA), spune că rămâne ferm pe poziţie şi nu se va vaccina anti-Covid-19, scrie Eurosport.

Kyrie IrvingFoto: Instagram

Irving nu poate juca toate meciurile pe care le dispută echipa sa pentru că nu este vaccinat, însă indiferent de consecinţe, el a precizat că nu va face vaccinul.

''Rămân fidel deciziei pe care am luat-o, de a nu face vaccinul. Nu voi încerca niciodată să conving pe cineva să nu se vaccineze, până la urmă trebuie să fie decizia fiecăruia, vreau doar să mi se respecte hotărârea. Eu respect decizia fiecăruia şi rămân ferm pe poziţie'', a spus Irving.

Luni seara, Brooklyn Nets a fost învinsă în deplasare de Cleveland Cavaliers cu 114-107.

Irving, unul din jucătorii reticenţi la vaccinarea împotriva Covid-19, a ratat primele 35 de meciuri din acest sezon ale echipei sale, care a decis iniţial să nu-l utilizeze decât atunci când el va fi eligibil pentru toate meciurile. Ulterior, Nets a îndulcit tonul, afirmând că o revenire a lui Irving este avută în vedere pentru deplasări, cu o zi înainte ca acesta să intre în protocol anti-Covid.

Starul nu are voie să dispute meciurile de pe teren propriu, conform regulilor sanitare în vigoare în statul New York, informează Agerpres.