Budapesta deține începând din luna decembrie a acestui an cea mai mare Sală Polivalentă din Europa dedicată handbalului. Are o capacitate de 20.022 locuri și va găzdui în următoarea perioadă turnee finale europene și mondiale ale acestui sport.

Budapest Arena, noua casa a handbalului europeanFoto: Captura YouTube

Noua sală multifuncțională de la Budapesta va găzdui în 2022 Campionatul European de handbal masculin. De asemenea, tot aici va avea loc și Europeanul de handbal feminin din 2024.

Lista competițiilor este completată cu Mondialul de handbal feminin din 2027 și cu Final Four-ul din Liga Campionilor la handbal feminin, eveniment care din 2022 va fi găzduit tot de noua arenă.

A fost inaugurată oficial pe 16 decembrie, a costat undeva la 220 de milioane de euro, iar arhitect este György Skardelli.

Într-un clasament al celor mai mari săli din Europa, "New Budapest Arena" se află pe șapte. În ceea ce privește handbalul este însă prima pe Bătrânul Continent.

De asemenea, poate fi folosită, în caz de nevoie, și pentru tenis, baschet, volei, hochei și patinaj.

Arena Budapest, infografic

Sursa foto: nemzetisport.hu

Imagini spectaculoase cu noua Sală Polivalentă din Budapesta: